Foarte curând, Statele Unite vor trebui să înfrunte cel mai puternic inamic pe care l-au înfruntat vreodată. Acest inamic nu este doar obişnuitul inamic militar, ci unul care are organizarea şi capacitatea necesară spionajului masiv şi operaţiunilor clandestine în Statele Unite. Acesta foloseşte o faţadă perfectă pentru a-şi ascunde operaţiunile. În realitate, chiar acum, acest inamic lucrează în secret să submineze principiile care au făcut această ţară cea mai mare naţiune din lume. Acest inamic s-a infiltrat în cele mai înalte niveluri şi departamente ale guvernului Statelor Unite şi expune America la un pericol extrem. Haideţi să privim puţin în istorie şi să înţelegem metodele folosite de acest inamic în trecut şi cum lucrează astăzi în secret.
În sfârşit, Europa se odihnea. Războaiele napoleonice se terminaseră, după ce duraseră 20 de ani. Luminatul şi vicleanul Napoleon acoperise Europa cu sângele nobililor ei fii. A fost pace pentru o perioada lungă. În consecinţă, suveranii Europei au convocat un consiliu general la Viena, Austria, în 1814. Acest consiliu a devenit cunoscut sub numele de Congresul de la Viena. Consiliul şi-a continuat procesul timp de un an, terminându-se în anul 1815.
Congresul de la Viena a fost o conspiraţie neagră împotriva Guvernelor Populare, la sfârşitul căruia, „înaltele părţi participante", au anunţat că formaseră o „Sfântă Alianţă". Aceasta a fost o cortină sub care s-au mascat ca să înşele oamenii. Tema principală dezvoltată la Congresul
de la Verona, a fost RATIFICAREA articolului şase din Congresul de la Viena care a fost, în scurt, o promisiune pentru prevenirea sau distrugerea Guvernelor Populare oriunde s-ar găsi, şi restabilirea monarhiei acolo unde aceasta fusese înlăturată.
„Înaltele părţi participante" care au fost Rusia, Prusia (Germania), Austria şi Papa Pius Al VII-lea (regele Statelor Papale), au intrat într-un tratat secret să facă astfel. — Burke McCarty, The Suppressed Truth About the Assassination of Abraham Lincoln, Arya Varta Publishing, 1924, pag. 7.
Conform afirmaţiilor lui McCarty, Congresul de la Viena a format „Sfânta Alianţă", a cărei scop principal era distrugerea tuturor guvernelor populare. Guvernele populare sunt acelea unde guvernul permite cetăţenilor lui să se bucure de anumite drepturi inalienabile. Cunoaşteţi vreun guvern popular care să se fi stabilit în lume şi să fi oferit cetăţenilor lui drepturi inalienabile în jurul anului 1815?
Senatorul Robert L. Owen a inclus următoarea afirmaţie in Registrul Congresului din 25 Aprilie 1916, care arată clar părerea lui că principala ţintă a „Sfintei Alianţe" era Statele Unite:
„Sfânta Alianţă", după ce distrusese guvernele populare în Spania şi în Italia, făcuse, de asemenea, planuri iscusite să distrugă guvernul popular în „Coloniile Americane", care se revoltaseră faţă de Spania şi Portugalia în America Centrală şi în America de Sud, sub influenţa exemplului de succes al Statelor Unite.
Din cauza acestei conspiraţii a monarhiilor europene împotriva „Republicilor Americane", politicianul englez Canning a atras atenţia guvernului nostru la ea. — Ibid. pag. 9, 10. (Sublinieri adăugate)
Senatorul Owen a înţeles, din Congresul de la Viena, că monarhiile unite ale Europei ar căuta să distrugă marea republică americană şi libertatea ei cumpărată cu sânge.
Senatorul Owen nu a fost singurul care a ştiut despre această conspiraţie împotriva libertăţii americane şi a constituţiei. În anul 1894, R.W. Thompson, Secretarul American al Marinei, a scris:
„Suveranii „Sfintei Alianţe" adunaseră armate masive, şi, curând, i-a convins să intre în jurământ, să se dedice suprimării oricărei iniţiative din partea oamenilor, în favoarea susţinerii guvernului; şi el (Papa Pius al VII-lea) dorea să îi dedice pe iezuiţi, susţinuţi de puterea sa pontificală, îndeplinirii acestui scop. El ştia cu câtă credincioşie urmau ei să se consacre acestei misiuni, şi de atunci el i-a sfătuit, în decretul de restaurare, să se supună cu stricteţe sfaturilor folositoare şi salutare din care Loyola făcuse piatră din capul unghiului pentru societate". — R.W. Thompson, The Footprints of the Jesuits, Hunt and Eaton, 1894, pag. 251.
Thompson a specificat exact care aveau sa fie agenţii folosiţi de monarhii Europei spre distrugerea republicii America, anume, iezuiţii Romei! Din anul 1815, a existat un asalt continuu al Americii de către iezuiţi, încercând să distrugă drepturile constituţionale ale acestei mari naţiuni.
Renumitul inventator al Codului Morse, Samuel B. Morse, a scris, de asemenea, despre acest complot sinistru împotriva Statelor Unite:
„Autorul îşi ia răspunderea să arate că o conspiraţie împotriva libertăţii acestei republici se află, acum, în plină acţiune sub conducerea vicleanului prinţ Metternich al Austriei care, fiind conştient de imposibilitatea de a diminua acest exemplu de naţiune măreaţă şi liberă prin forţă şi arme, intenţionează să-şi îndeplinească scopul prin agenţii armatei iezuite. Mulţimea de evidenţe şi argumente, care vor dovedi existenţa unei astfel de conspiraţii, vor uimi pe oricine va deschide cartea cu aceeaşi incredulitate cum am făcut noi". — Samuel B. Morse, Foreign Conspiracy Against The Liberties of the United States, Crocker and Brewster, 1835, Prefaţă.
Mulţimea de cărţi scrise, care descriu complotul sinistru al Congresului de la Viena si al iezuiţilor împotriva Republicii Americane, sunt numeroase. Că această conspiraţie s-a accentuat din anul 1815 este o realitate istorică. Vom arăta că această conspiraţie se află în plină manifestare în prezent şi acesta este motivul pentru care America are atâtea probleme şi se află în pragul pierderii libertăţii.
Cei mai mulţi oameni ştiu foarte puţin despre iezuiţii papalităţii, aceasta datorită faptului că fac parte dintr-o societate secretă. Ca să puteţi înţelege ce include ordinul iezuiţilor, vă rog, luaţi în considerare următorul citat:
„Prin Creştinătate, protestantismul a fost ameninţat de inamici formidabili. După ce primele triumfuri ale Reformaţiunii au trecut, Roma a apelat la noi forţe, sperând să ducă la bun sfârşit distrugerea ei. În acest moment a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai crud, lipsit de scrupule şi puternic dintre toţi campionii papalităţii. Despărţiţi de toate legăturile pământeşti şi de interesele omeneşti, morţi faţă de nevoile afecţiunilor naturale, cu raţiunea şi conştiinţa complet tăcute, nu recunoşteau nici o regulă, nici o legătură în afară de cea a ordinului lor, nu recunoşteau nici o obligaţie în afară de extinderea puterii lor. Evanghelia lui Hristos oferise aderenţii ei capacitatea de a întâmpina pericolul şi de a îndura suferinţa fără să fie speriaţi de frig, foame, muncă grea şi sărăcie, să ţină sus drapelul adevărului în faţa temniţei sau rugului. Pentru a combate aceste forţe, iezuiţii au inspirat pe urmaşii lor cu fanatism care le-a permis să îndure pericole şi să se opună
puterii adevărului cu toate armele înşelăciunii. Nu exista nici o crimă prea mare pentru ei s-o comită, nici o amăgire nu era prea josnică ca s-o practice, nici o deghizare prea dificilă ca s-o poată folosi. Supuşi sărăciei şi umilinţei perpetue, a fost scopul lor bine studiat să-şi asigure bogăţie şi putere, să fie devotaţi înlăturării protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale.
Când apăreau ca membri ai ordinului lor, purtau o înfăţişare de sfinţire, vizitând închisori şi spitale, slujind bolnavilor şi săracilor, proclamând renunţarea faţă de lume şi purtând numele sfânt al lui Isus, care mergea din loc în loc făcând bine. Dar sub acest exterior ireproşabil, adesea, se ascundeau cele mai criminale şi fatale scopuri. „Scopul scuză mijloacele" era un principiu fundamental al ordinului. În baza acestui cod, minciuna, hoţia, sperjurul, asasinatul, nu erau doar demne de iertare, ci chiar recomandabile când serveau intereselor bisericii.
Sub diferite deghizări, iezuiţii au ajuns să ocupe poziţii de răspundere în guverne, până acolo că au devenit consilieri de regi, modelând politica naţiunilor. Au devenit slujitori ca să acţioneze ca spioni împotriva superiorilor. Au fondat colegii pentru fiii prinţeselor şi nobililor şi şcoli pentru oamenii obişnuiţi; astfel, copiii protestanţilor au împrumutat rituri papale. Toată pompa exterioară a închinării Romei a fost folosită să zăpăcească mintea şi să captiveze imaginaţia şi astfel, libertatea pentru care părinţii au luptat din greu şi au sângerat, a fost trădată de fii. Iezuiţii s-au răspândit cu uşurătate în Europa şi, oriunde s-au dus, a avut loc o redeşteptare a papalităţii. — E. G. White, The Great Controversy, pag. 234, 235, Pacific Press Publishing Assn., 1911.
Iezuiţii funcţionează ca poliţie secretă mondială a papalităţii. Sunt foarte discreţi şi călătoresc la mari distanţe ca să-şi păstreze operaţiunile secrete. Nu spun nimănui că sunt iezuiţi. Aparenţa exterioară este identică oamenilor normali.
Un ultim autor va fi citat în cele ce urmează:
Sunt iezuiţi. Această societate de bărbaţi, după ce şi-au exercitat tirania două sute de ani, a devenit atât de formidabilă lumii, ameninţând întreaga ordine a societăţii, încât chiar Papa, ai cărui supuşi devotaţi sunt, şi trebuie să fie prin jurământul societăţii lor, a fost constrâns să-i dizolve. (Papa Clement a suprimat ordinul iezuit în 1773).
Ei nu au fost reprimaţi, totuşi, timp de cincizeci de ani, înainte ca influenţa descrescândă a papalităţii şi a despotismului să ceară serviciul lor folositor, în vederea opunerii faţă de lumina libertăţii democratice şi înainte ca Papa Pius al VII-lea, simultan cu formarea „Sfintei Alianţe" (1815), să reînvie ordinul iezuiţilor în toată puterea lui.
Au americanii (dar romanii...restul lumii ???) nevoie să li se spună ce sunt iezuiţii?... sunt o societate secretă, un fel de Ordin Masonic, de o mie de ori mai periculoşi. Nu sunt simpli preoţi sau aderenţi la un crez religios; ci comercianţi, avocaţi, editori şi bărbaţi de profesii diferite, neavând nici o insignă după care să fie recunoscuţi; se află aproape în întreaga societate. Pot adopta orice caracter; cel de înger de lumină sau de slujitor al întunericului, în vederea împlinirii marelui lor plan... toţi sunt bărbaţi educaţi, pregătiţi şi legaţi prin jurământ să înceapă în fiecare moment şi în orice direcţie, pentru orice serviciu, comandaţi de generalul ordinului, neataşaţi de vreo familie, comunitate sau ţară, de nici un fel de legătură omenească obişnuită, vânduţi pe viaţă cauzei Pontifului Roman". — J. Wayne Laurens, The Crisis in America: or the Enemies of America Unmasked, G. D. Miller, 1855, pag. 265-267.
Ignaţiu de Loyola a fondat ordinul iezuit în anul 1540. Poziţia lui în biserica Romano Catolică a fost întărită în timpul conciliului de la Trent, care s-a desfăşurat între anii 1546-1563. Conciliul de la Trent a fost convocat cu un mare scop propus: dizolvarea Reformaţiunii protestante care a început în 1517 când Martin Luther, neînfricatul călugăr german, a ţintuit 95 de teze pe uşa capelei din Wittenberg. Aceste teze au pus sub semnul întrebării, printre altele, doctrina odioasă a indulgenţelor, învăţată de Roma, care declara că un om se poate salva pe sine şi pe cei dragi prin plătirea a cât mai multe monede în tezaurul Bisericii Catolice.
Marile învăţături ale lui Luther, că numai Biblia este singurul standard al oricărei doctrine sau practici religioase şi că salvarea se capătă numai prin credinţa în Isus Hristos, au produs un ecou plăcut în mii de inimi în Europa şi valuri de ecouri tulburi pe holurile Vaticanului.
Astfel, Consiliul de la Trent a fost convocat să oprească Reformaţiunea, iezuiţii fiind instrumentele de bază ale Romei spre distrugerea fiecărei urme de protestantism, oriunde era găsit.
Cele mai mari documente ale Americii, Declaraţia de Independenţă şi Constituţia, sunt pline de afirmaţii protestante care sunt absolut intolerabile pentru iezuiţii Romei. Vă surprinde faptul că Vaticanul condamnă documentele fondatoare a Statelor Unite?
„Vaticanul a condamnat Declaraţia de Independenţă ca fiind o nelegiuire şi a numit Constituţia Americii un document satanic."—Avro Manhatan, The Dollar and the Vatican, Ozark Book Publishers, 1988, pag. 26.
Iată o parte din jurământul iezuit:
„Mai departe, promit şi declar că nu voi avea părere şi voinţă proprie sau vreo rezervă mentală, exact ca un cadavru, ci mă voi supune fără ezitare oricărui ordin primit din partea superiorilor mei în Miliţia Papei..., mai departe, promit şi declar că, ori de câte ori am ocazia, voi provoca război, în secret sau pe faţă, împotriva tuturor ereticilor, protestanţilor şi liberalilor, după cum mi se va comanda, să-i extirp şi să-i extermin de pe faţa pământului, necruţând indiferent de vârstă, de sex, de stare. Mă angajez să-i prind, să-i distrug şi să-i spulber fie prin ştrangulare, prin fierbere în cazane sau îngropându-i de vii pe toţi aceşti eretici. Voi spinteca pântecele mamelor însărcinate, le voi scoate plodul şi-i voi zdrobi capul de pereţi, desfiinţând pentru totdeauna această sectă periculoasă. Când nu voi putea acţiona deschis împotriva acestor eretici, voi folosi în secret cupa cu otravă, lame sau seringi otrăvitoare şi gloanţe de plumb indiferent de rang, demnitate sau autoritate. În orice condiţii, voi fi un ostaş credincios Papei sau superiorilor mei din ordinul iezuit". — Edwin A. Sherman, The Engineer Corps of Hell; or Rome's Sapper's and Miners, Private Subscription, 1883, pag. 118 - 124.
A gândi că o persoană se poate compromite să depună un astfel de jurământ, depăşeşte orice raţiune. Nimeni nu-şi poate imagina un jurământ mai vrednic de dispreţ. Cuvântul eretic menţionat în jurământ se referă la orice persoană care nu este de acord cu Papa.
Într-o scrisoare de la John Adams pentru preşedintele Thomas Jefferson despre iezuiţi, citim:
„Nu vom avea noi roiuri de ei aici, în atât de multe deghizări cum numai un rege al Romilor o poate face, îmbrăcaţi în zugravi, editori, scriitori şi profesori? Dacă a existat vreodată vreo categorie de oameni care să merite condamnare pe pământ şi în iad, aceasta este societatea lui Loyola (iezuiţii). —George Reimer, The New Jesuits, Little, Brown, and Co., 1971, pag. 14.
Napoleon Bonaparte a făcut următoarea precizare: „Iezuiţii sunt o organizaţie militară, nu un ordin religios. Conducătorul lor este un general de armată, nu un simplu părinte de mănăstire. Şi ţinta principală al acestei organizaţii este: PUTEREA. Putere în cea mai despotică practică posibilă. Putere absolută, putere universală, putere să controleze lumea, după plăcerea unui singur om. Iezuismul este absolutul despotismului şi, în acelaşi timp, cel mai mare şi enorm abuz.
Generalul Iezuiţilor insistă în a se considera maestru, suveran, mai sus de suverani. Oriunde iezuiţii sunt acceptaţi, vor fi maeştri, coste aceasta cât ar costa. Societatea lor este, din natură, dictatorială. De aceea, este inamicul ireconciliabil al oricărei autorităţi constituite. Orice act, crimă, oricât de feroce, este considerată o acţiune meritorie dacă este întreprinsă în interesul societăţii iezuite, sau din ordinul generalului". — General Montholon, Memorial of the Captivity of Napoleon at St. Helena, pag. 62, 174.
„Nu exista nici o deghizare pe care să nu şi-o poată asuma. De aceea, nu exista nici un loc în care ei să nu fi putut pătrunde. Puteau intra neauziţi, chiar şi în garderoba Monarhului, sau în biroul oamenilor de stat. Puteau lua loc în convocări sau adunări generale, amestecându-se în dezbateri, fără să fie suspectaţi.
Nu era limbă pe care să n-o poată vorbi, sau crez pe care să nu-l poată profesa, astfel că, nu exista nici un stat în care să nu poată călători, nici o biserică a căror membri să nu poată fi şi a cărei funcţiune să n-o împlinească..." — J. A. Wylie, The History of Protestantism, Vol. II, pag. 412. (citat în Sydney, Hunter, Is Alberto for Real?, Chick Publications, Page 13.)
În lumina acestor afirmaţii, se ridică diferite întrebări. Întrucât iezuiţii şi-au început asaltul împotriva Americii în anul 1815 şi nimic nu stă în calea lor, înseamnă că politica Americii de azi se află sub controlul lor? Au fost asasinările diferiţilor preşedinţi, ca Abraham Lincoln, William McKinley, James Garfield şi William Henry Harrison, inspirate de iezuiţi? Au fost atrocităţile, ca Waco, Oklahoma City şi distrugerea celor două turnuri gemene din New York, planificate în spatele zidurilor de la Vatican? Ce putem spune despre constituţia noastră preţioasă şi proiectul de lege privitor la drepturi, care a venit sub un astfel de atac, în ultimele decade? Este acesta premiul final al iezuiţilor pentru anihilarea libertăţii noastre (civile) si religioase, plătită cu un preţ atât de mare? Capitolele următoare vor analiza câteva dintre aceste întrebări.
Cum Congresul de la Viena nu a fost destul de clar pentru atingerea obiectivelor monarhilor Europei şi a ordinului iezuit, au fost convocate alte două congrese.
Primul dintre ele a avut loc în Verona, în anul 1822. Cu ocazia aceasta s-a stabilit că America este ţinta emisarilor iezuiţi şi că trebuie să fie distrusă cu orice preţ. Fiecare principiu al constituţiei trebuia să fie dizolvat şi înlocuite cu noi principii iezuite care să înalţe papalitatea pentru a domina în America.
Următoarea întâlnire (a treia) a avut loc în Chieri, Italia, în anul 1825. Iată ce s-a hotărât acolo:
„În anul 1825, cam unsprezece ani de la redeşteptarea ordinului iezuit, a avut loc o întâlnire secretă a conducătorilor iezuiţi, colegiul lor din Chieri, lângă Turin, în nordul Italiei. La acea adunare, au fost discutate planuri pentru avansarea puterii papale la nivel mondial, pentru destabilizarea guvernelor care au stat în cale şi pentru a zdrobi toate opoziţiile faţă de schemele şi ambiţiile iezuiţilor... La ce ne concentrăm noi, este imperiul lumii...
Trebuie să le dăm de înţeles (marilor oameni ai lumii) că originea răului, aluatul rău, vor rămâne atâta timp cât protestantismul va exista, acel protestantism deci, trebuie să fie abolit... Ereticii sunt inamicii pe care suntem juraţi să-i exterminăm...
Atunci, Biblia, acel şarpe care, cu capul ridicat şi cu ochii sclipind ne ameninţă cu veninul ei în timp ce cutreieră pământul, va fi schimbată într-un toiag, în clipa în care vom fi capabili s-o sechestrăm". — Hector Macpherson, Iezuiţii în Istorie, Ozark Book Publishers, 1997, appendix.
Scopul adunării de la Chieri se cunoaşte; distrugerea protestantismului cu orice preţ şi restaurarea temporară a papalităţii — LA NIVEL MONDIAL. Văzându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (azi Benedict al XVI-lea) traversând globul şi fiind acceptat ca om al păcii , putem înţelege cât de bine funcţionează planul iezuit, instituit la Chieri.
Aceste trei întâlniri la Viena, Verona şi Chieri, au avut loc în maxim secret. Totuşi, la primele două a fost prezent un bărbat care nu a rămas tăcut. Ministrul de externe britanic, George Canning, a contactat guvernul Statelor Unite pentru a-l avertiza că monarhii Europei plănuiau să distrugă instituţiile libere a Americii.
„Din cauza acestei conspiraţii a monarhilor europeni împotriva republicilor americane, marele om de stat englez, Canning, a atras atenţia guvernului nostru la ea, şi atunci, oamenii noştri de stat inclusiv Thomas Jefferson care încă mai era în viaţă, au luat o atitudine activă în a face posibilă declaraţia preşedintelui Monroe cu ocazia următoarei transmiteri a mesajului anual către congresul Statelor Unite, ca Statele Unite să considere aceasta un act de duşmănie faţă de guvernul Statelor Unite si o atitudine neprietenoasă, dacă această coaliţie, sau oricare altă putere a Europei a plănuit vreodată să stabilească vreun control pe continentul american sau în vreuna din republicile americane, sau să dobândească vreun drept teritorial.
Aceasta este ceea ce se numeşte Doctrina Monroe. Ameninţarea de sub tratatul secret de la Verona, ca să suprime guvernele populare este baza doctrinei lui Monroe. Acest tratat secret afişează clar conflictul între guvernele monarhice şi cele populare, între guvernul celor puţini împotriva guvernului celor mulţi". — Bruke McCarty, The suppressed Truth About the Assassination of Abraham Lincoln, pag. 10.
Doctrina Monroe a fost răspunsul Americii la congresul iezuiţilor, de la Viena şi Verona. America ar considera un act de război dacă vreo naţiune europeană ar încerca o extindere colonială în emisfera vestică. Iezuiţii au fost capabili, în secret, să atace şi să se infiltreze în America, să împlinească exact lucrarea împotriva căreia doctrina Monroe încerca să protejeze. Ei au reuşit să o înlăture pentru că au făcut-o în mare secret, sub masca unei biserici.
Într-o scrisoare către preşedintele Monroe, Thomas Jefferson a făcut următoarele observaţii:
„Problema prezentată în scrisorile pe care mi le-ai trimis, este cea mai importantă din câte au fost oferite contemplării mele, după cea a independenţei. Aceea ne-a făcut o naţiune, aceasta pune compasul şi arată cursul pe care să-l urmăm prin oceanul timpului care se deschide înaintea noastră. Şi niciodată n-am fi putut îmbarca pe ea sub circumstanţe mai propice. Prima şi cea mai fundamentală maximă a noastră ar trebui să fie, niciodată să nu ne lăsăm prinşi în capcana Europei. A doua, să nu permitem Europei să se amestece în afacerile de dincolo de Atlantic. America, cea de Nord şi cea de Sud, are un set de interese, diferit de cele ale Europei, care este al ei, personal. De aceea, ar trebui să aibă un sistem propriu, separat de cel al Europei. În timp ce cea de-a doua se străduieşte să devină un domiciliu al despotismului, dorinţa noastră arzătoare ar trebui să fie, să facem din emisfera noastră una a libertăţii... (Noi trebuie să declarăm protestul nostru împotriva violării drepturilor naţiunilor, prin interferenţa unuia, în problemele interne ale altuia, începută de Bonaparte şi acum continuată de, la fel de nelegiuita Alianţă, numindu-se pe sine Sfântă...
Ne vom opune, prin orice mijloc, intervenţiei forţate al oricărei alte puteri... Problema propusă acum implică consecinţe atât de dăinuitoare şi efecte atât de decisive pentru destinele viitorului nostru, încât revigorează tot interesul pe care îl am şi care se manifestă cu astfel de ocazii, şi mă determină în luarea de opinii hazardate, care vor dovedi numai dorinţa mea de a contribui cu orice ar fi folositor ţării noastre".—Archives, Mount Holyoke College.'
Jefferson a văzut aceasta ca o mare criză în istoria tânără a Americii pentru că iezuiţilor vicleni şi siniştri li se ordonase să ţintească distrugerea Americii.
Doctrina Monroe apus sub semnul întrebării orice înaintare a Europei spre America. Totuşi, Monroe nu a înţeles că iezuiţii nu ar folosi forţa armelor la început, pentru atingerea scopurilor, ci ar folosi viclenia şi discreţia maximă. Ei ar apela la trăsăturile cele mai josnice ale oamenilor. Şi-ar aşeza agenţii în poziţii de bogăţie şi putere ca, după aceea, să-şi folosească influenţa pentru a căpăta premiul dorit - distrugerea oricărui principiu protestant descris în Constituţia Statelor Unite.
http://www.scribd.com/doc/33213530/Teroristii-Secreti
Postări
