sâmbătă, 19 martie 2011

Muammar Gaddafi si "Sfantul Scaun"...

Se intampla in 2006...
Revoltele din lumea araba erau legate de criticile papei Benedict al XVI-lea la adresa "profetului" Mohammed. A nu se uita ca islamul (ca si masoneria) este "creatia" catolicismului. O "creatie" cu un scop precis. Atat de-a lungul istoriei dar mai cu seama in secolul XXI. State precum SUA, Franta, Marea Britanie, etc., sunt instrumente (de forta) la cheremul "Sfantului Scaun"...

POZELE ARATA (SI) BLASFEMIA PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA "BINECUVANTAND" STEAGUL ONU...




Tripoli - The elder son of Libyan leader Muammar Gaddafi has called on Pope Benedict XVI to convert to Islam immediately, dismissing last week's apology from the pontiff for offending Muslims.

"If this person were really someone reasonable, he would not agree to remain at his post one minute, but would convert to Islam immediately," Mohammed Gaddafi told an awards ceremony on Monday evening for an international competition to memorise the Qur'an.

"We say to the pope - whether you apologise or not is irrelevant, as apologies make no difference to us."

Gaddafi junior also hit out at "those Muslims who look for comfort in the words of a non-Muslim".

He said Muslims "should not look for charity from the infidel... but should fight Islam's enemies who attack the faith and the Prophet Muhammad".

On Sunday, the pope said he was "deeply sorry" for the reaction to a speech he made last week in which he quoted an obscure medieval text that criticised some teachings of the Prophet Muhammad as "evil and inhuman".

The speech sparked several days of protests in Muslim countries against the leader of the world's 1.1 billion Roman Catholics.

Although the pontiff's apology was widely rejected as insufficient, anti-pope protests seemed to subside on Tuesday with the only planned event a rally by foreign theology students in the Iranian clerical capital of Qom.

http://www.news24.com/News24/World/News/0,,2-10-1462_2000964,00.html

miercuri, 16 martie 2011

Divizia "FANTOME". Episodul 1 - INCEPUTUL...

....aici incepe povestea lor, povestea celor care au ales calea luptei.

Prin natura lor fantomele sunt structuri inexistente, iluzorii, simple plasmuiri ale fanteziei umane. Ele apar si dispar, vin si se duc, nelasand in urma lor nici o urma. Nu poti sa le urmezi si numai ele aleg cand sa apara. Nu au o identitate palpabila, nu exista si totusi SUNT. Uneori manifestarile lor sunt reale, induc frica, transmit mesaje.
Ca si fantomele din casele bantuite, "fantomele" Diviziei erau iluzorii, de neatins. Apareau, actionau si apoi dispareau. Era un mister chiar existenta lor. Alesesera forma aceasta deoarece era singura in masura sa ii faca invincibili.
Dusmanii lor se temeau de ei. Se temeau caci nu stiau de unde sa-i ia, unde sa-i caute. Duceau eforturi zadarnice de a pune mana pe ei.
Ii puteai vedea pe strada, mergand tacuti, integrandu-se intre ceilalti oameni. Erau anonimi, stersi. Nici nu ai fi banuit ca omul de langa tine este o "fantoma" a Diviziei, un om antrenat sa identifice, sa neutralizeze, sa manipuleze si dezinformeze adversarul.
Iar adversarul lor era unul redutabil : marii Stapani din Umbra, niste figuri “ilustre” ale secolului nostru, niste moguli ai puterii, imbolnaviti de setea de control si de cunoastere absoluta, exclusivista.


Acest adversar desena pe harta lumii, facea razboaie, dadea jos guverne, intregul palmares de sefi de state ai lumii fiind marionetele lor. Serviciile secrete ale lumii erau infiltrate, manipulate sau chiar lucrau in solda lor. Miscau armate intregi de oameni, specializati in manipulare, control, dezinformare, actiuni informativo-operative.

Orice eveniment de amploare era fie declansat de ei, fie lasat sa se declanseze pentru a le servi marelui PLAN, planul instaurarii Noii Ordini Mondiale. O ordine nu ceruta de omul de rand, o ordine exclusivista, a elitei mondiale, a unei maini de oameni care se vedeau indreptatiti sa faca ce vor si cum vor.

Monopolizasera cunoastere, monopolizasera accesul la resursele energetice si de hrana, monopolizasera insasi credinta, impunand curente religioase.

"Fantomele" Diviziei decisesera cu ceva ani in urma sa nu intre in modelele psihosociologice faurite de ei si sa lupte contra "imposibilului".

Povestea lor continua si astazi...in timp ce noi asternem aceste randuri, "fantomele" Diviziei inainteaza pe calea lor, incercand sa intrezareasca cate ceva din frunzisul si paienjanisul "caracatiei mondiale". Usor, usor, cu rabdare si perseverenta taiau cate un brat al ei, facand inofensive actiunile lor. Nu era o munca usoara, ci mai degraba actualizarea legendei lui Sisif...

In povestea noastra ne vom referi la o "fantoma"... Ii vom spune Cezar, desi ca orice fantoma, numele, detaliile, nu sunt importante. O "fantoma" speciala caci inceputul Diviziei incepe cu el....O simpla idee in capul cuiva, impartasita cu ceilalti si ulterior pusa in practica cu multa imaginatie, curaj si multa, extrem de multa munca.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
1.

Ora 1 noaptea, o ora cand majoritatea oamenilor dorm. Si totusi intr-o camera puternic luminata, fara ferestre, aratand mai degraba a bunker, sedeau asezati la o masa simpla, de sedinta 4 indivizi. Pe pereti tronau mai multe monitoare si cateva laptopuri erau deschise pe masa. Era o atmosfera mai degraba futurista, dintr-un domeniu IT. Si nici nu era departe de adevar. Camera apartinea de fapt unei cladiri care gazduia o companie de software. Asta era fatada. Doar fatada. Dincolo de ea se desfasura o alta realitate, total diferita. O realitate nestiuta si nebanuita de nimeni. Asta era si dorinta celor 4 barbati : ca Divizia sa nu fie decat un mit, soptit pe la colturi. In domeniul in care activau ei, aparentele erau cele mai adesea inselatoare. Jocul iluziilor, arta inselaciunii erau apanajele oricarui profesionist din domeniu. Era poate prima regula pe care o invatau : nimic nu e ceea ce pare. Nu te lasa inselat de aparente. Invata sa vezi dincolo de ele. Cauta esenta lucrurilor, substratul lor, legaturile si motivele ascunse.

Era si nevoie de o astfel de gandire in adancime : acesti barbati isi propusesera sa vada dincolo de scena publica a puterii, in resorturile intime ale celor care detineau cu adevarat puterea pe planeta.

Cei 4 insi conduceau Divizia, o structura operativa impotriva Stapanilor din Umbra. Cineva avusese curajul si se opusese. Cineva avusese curajul sa spuna STOP. Atunci a aparut Divizia, o structura independenta de orice alta structura, cu o capacitate de reactie uimitoare. O structura de oameni hotarati sa lupte pentru libertate, atat cat mai ramasese din ea, intr-o lume ce lua drumul tiraniei.

La ora 1 noaptea, cei 4 se intalneau asa cum o faceau haiducii cu sute de ani in urma. Si nu erau departe de aceasta comparatie : erau niste "haduci" moderni. Privindu-le fetele nu ai fi banuit ce se ascunde in spatele lor. Priviriile lor fixe tradau insa profunzimea viziunii lor.

Asezati la masa, priveau un filmuletz pe unul din monitoare. Inainte de incheierea filmuletzului unui din cei 4 spuse :

- Echipa de supraveghere a subliniat si alte detalii in raportul scris, il aveti atasat fiecare in mesajul din inbox-ul SYTEX-ului (*un sistem informatic de comunicare, creat special de grupul lor).

- Ok, spuse cel mai matur dintre ei. Era un individ inalt, bine facut, brunet, cu privirea dura si vorbea foarte putin. Mai tot timpul lua notite.

El era Creierul Diviziei. Strategul. Cel care planuise cele mai nastrusnice planuri de manipulare si inselare a adversarului. Cel care pusese la cale capcane diabolice, in care isi rupsesera gaturile multi agenti ai Ocultei.

Gandirea strategica si "confectionarea" unor planuri de atac complexe erau atuurile Diviziei. De-a lungul existentei sale, i se remarcase existenta si era denumita in cercurile serviciilor secrete : Cameleonul. De ce? Deoarece avea capacitatea sa se integreze, sa se ascunda in orice mediu.

Creierul Diviziei folosea cea mai diabolica arma impotriva Ocultiilor : oamenii lor. Infiltrarea si intoarcerea oamenilor lor era specialitatea sa. Era capabil sa construiasca niste scenarii complexe si intortocheate, utilizand cele mai intime resorturi psihologice ale participantilor. Baga frica si neincrederea in randurile lor. Si asta este ca o boala care roade din interior. Efectele ei sunt exponentiale, deseori paranoia ii facea sa se "manance" intre ei.

Ridicand capul, Cezar, caci el era Strategul, spuse :

- Ce sugerati sa facem? privindu-i apoi pe fiecare.

- Din cele cateva informatii culese, reiese ca omul de afaceri M.I. are legaturi dubioase cu acest domn Pablo Cortez. Avand in vedere background-ul lui Cortez, e extrem de dubioasa legatura dintre ei. Eu propun sa extindem supravegherea si asupra lui Cortez, insa cu mare atentie. Individul pare a fi un cunoscator al domeniului.

Cezar privi spre un individ cu ochelari, cu parul valvoi, care arata mai degraba a soricel de biblioteca, decat a seful departamentului de supravegheri :

- Octav, pregateste o echipa. Cei mai buni. Folositi si o femeie in anturajul lui Cortez. Din ce am vazut este un individ care ii place sa se imbrace, sa arate bine, asta dovedeste o usoara tenta de narcisism si nevoie de recunoastere. O femeie "aruncata" intamplator va rupe "firewall"-ul sau psihologic. Insa nu exagera. Firesc, fara nimic fortat. Individul e profesionist, va detecta orice lipsa de normalitate.

- Ok, spuse Octav. Permiteti-mi sa ma retrag.

Toti dadura din cap si Bibliotecarul se retrase.....

In incapere ramasesera ceilalti 3. Strategul privi la ei si spuse : - Sa trecem la celelalte probleme...

Unul dintre cei ramasi, un tip blond, cu alura militareasca, tuns scurt, periuta, spuse :
- Evenimentele se precipita. Grupul supravegheat de noi in Ungaria se pregateste de ceva. Nu stim exact ce, insa se pare ca au ajuns la deadline-ul lor. Ce propuneti?

- Sa-i anihilam nu-i o solutie, spuse un tip sters. Al treilea din camera. Era un individ care aparea la sedintele de nivel inalt, insa necunoscut de majoritatea. Era un fel de mana dreapta a lui Cezar, insa activitatea sa era de cele mai multe ori invelita in mister. Era un specialist in operatiuni sub acoperire : infiltrare si sabotare.

- Da, nu am ordonat infiltrarea pana acum caci orice mica eroare si oamenii isi strangeau jucariile si plecau. Cred ca a venit momentul sa-i strapungem. Daca gresim, cel putin o sa isi stranga lucrurile si vor abandona actiunea. Daca nu, atunci le vom afla planurile. Alex, tu te vei ocupa de acest lucru. Transmiti din ora in ora orice mic progres la acest birou. Vom fi in priza pana vom intelege ce vor sa faca.

Alex se ridica, ii privi pe ceilalti si pleca. El era omul sters, omul cu o mie de fete. Specialistul in infiltrari, capabil sa joace orice rol, sa absoarba orice personalitate.

Asta era Divizia. Un loc al unor oameni talentati, antrenati sa faca lucruri imposibile. Strategul stiuse ca arma cea mai eficienta pe campul informatiilor este omul, capabil sa depaseasca orice tehnologie.

Sedinta se terminase, toti se retrasesera, afara de el. De Strateg. Nu mai putea dormi. Mintea sa lucra deja febril. Cand se concentra pe un plan, deja imaginatia sa tesea o panza intreaga de evenimente.

Deschis laptopul sau si se puse pe treaba, transand niste linii directoare in activitatile pe care le conducea.

Dincolo de ochii publicului, dincolo de ceea ce omul obisnuit traia, exista o lume subterana care misca totul. Aici se urzeau planuri, se puneau la cale evenimentele "intamplatoare" care aveau loc. Si tot in aceasta lume existau si cei care se opuneau acestor arhitecti ai puterii. Iar Divizia nu dormea niciodata. Era de veghe acolo, cu oameni care jurasera sa mearga oricat de departe ca sa opreasca aceasta cumplita si perversa masinarie a puterii.
.........................................................................................................

2.
Doua masini parcate "intamplator" flancau o strada in centrul Bucurestiului. Desi pareau prafuite si uzate, dincolo de aparente se ascundeau in ele oamenii din echipa de supraveghere a Diviziei. Erau cei care se ocupau de un individ Pablo Cortez, un individ international, care avea un trecut mai incurcat ca un ghem de lana, un individ care poposise pe teritoriul romanesc cu ganduri marsave.

La un moment dat dintruna din masini coboara un tinerel, cu un rucsac in spate, avand aliurea unui student plecat la cursuri. Cu niste adidasi uzati in picioare si un hanorac uzat pe la coate mergea agale gandindu-se la ale lui. Dar astea erau numai aparentele, caci "studentul" nu era decat un om al Diviziei, specializat in supravegheri si filaje. Era insarcinat sa aproprie de vila cat se poate de mult un echipament acustic performant care ajuta la interceptarea si amplificarea sunetelor. "Studentul" incerca sa plaseze cat mai discret si mai eficace echipamentul si nu dorea sa atraga atentia unui individ care statea pe unul din balconul vilei, dand aparenta unui individ plictisit si iesit sa ia o gura de aer. In realitate era unul din garda personala a lui Cortez.

Insa nu numai echipa de supraveghere directa era tintuita pe acest individ Cortez, care venise cu ganduri marsave. Era individul care conducea prin terti o gramada de mijloace mass-media cu dorinta de a insera anumite idei in opinia generala romaneasca. Asupra lui se asezase si o echipa specializata sa infiltreze pe cineva in anturajul lui. Cezar sugerase sa ii fie servita o agenta, "o diva". Toate analizele psihologice ale profilului sau indicau ca era un tip predispus la asta. Marea problema era ca nu interactiona foarte excelent cu necunoscutele si de regula instinctul sau de "macho" era greu de trezit. Fluturarea unei pipitze prin fata sa nu ar fi avut reusita. Asadar s-a gandit o metoda mai evaziva, indirecta, insa mai suspceptibila de succes. Un individ din garda personala a lui era veriga slaba. El va fi cel care va cadea in plasa "cadanei".

Intr-un birou retras, la un birou micutz pe care poposeau cateva dosare, o imprimanta si un laptop era asezat Bibliotecarul, Octav, seful serviciul de supravegheri. Un specialist in a afla orice secret al oricarei persoane. Studia atent o lista, cauta o "diva" potrivita a o infiltra in cercul lui Cortez. Cu astfel de alegeri nu te joci. Infiltrarea este un moment de inalta responsabilitate. Este o arta in a stii sa plasezi omul potrivit care sa se integreze in mediu. Nu trebuie sa existe nimic fortzat, totul natural. Trebuia o "diva" care sa aiba sex-appel, insa nu trebuia sa aiba aspectul unei pipitze. Profilul celui care era tinta spunea ca indragea minionele, brunete, sensibile si foarte romantice. Ochii sai i se oprisera pe o agenta, Carla, numele ei de cod, evident. Privi intens fotografia, ca si cum ar fi vrut sa patrunda in mintea ei si luand telefonul suna...
...............................................................................................................
Carla fu lasata cu masina la un club de fitze din centrul Bucurestiului. Fusese convocata de agentul sau coordonator si i se predase o misiune : avea sa seduca un barbat acolo in club. Nu era la prima astfel de misiune si inteligenta ei nativa si un sarm aparte o faceau sa aiba numai reusite, sa suceasca mintiile barbatiilor extrem de usor. In seara asta insa misiunea era diferita. Nu primise un profil al tintei si nici date despre el. Merge cum s-ar zice in orb. Fusese decat lasata la club si i se spusese ca acolo va fi contactata de un alt agent care ii va preda tinta. Se conformase.
Isi alesese pentru aceasta seara o interesanta rochie, care oferea parti din corpul ei insa stimula imaginatia. Nu ii placea sa se imbrace ca o parasuta, decat daca asa ii cerea misiunea. Ceea ce fermeca la ea si asta o stia si ea, era privirea. O privire inocenta care facea orice barbat sa viseze. Agentul ei recrutor o gasise si o racolase stiind acest lucru bine. Fusese chiar Cezar, Strategul. A fost singurul barbat care nu i-a cazut in mrejele seductiei. Un barbat care a citit in cicatricile sufletului ei si a inteles-o. A vazut-o ca o copila inocenta, timida, ratacitoare printr-o lume care o simtea straina. El i-a oferit o menire. A inteles. El a fost singurul care a vazut dincolo de invelisul acela superb. Si din cauza asta ea a fost cea care s-a indragostit de el. Il iubise cu adevarat, o iubire care apoi a evoluat. Il iubea ca pe o icoana, desi nu-l mai vazuse de mult timp. Uneori o surprindea cu cate un buchet de flori, cateva vorbe calde si se retragea la fel de iluzoriu cum si venise. O intriga si o fascina acest aspect. Nu stia exact ce loc ocupa el in Divizie.
Acum insa trebuia sa se concentreze pe misiune. Intra privind atenta in jurul sau. Cunoasterea terenului este reusita misiunii - se spusese de mii de ori de catre profesorii Diviziei. Vedea in jurul ei o lume pestritza, un camp de vanatoare, in care barbati si femei laolalta se transformau din prada in vanator si invers. O zona a superficialitatii umane, unde indivizii isi lasau sufletul la poarta clubului si aduceau inaintru decat trupul...un loc al desfaraului, unde sexul se tranzita ca pe oricare alta marfa. Un loc al pierzaniei calitatii de fiinta superioara. Dar ea nu era aici sa judece pe nimeni. Stia ca traia intr-o societate in care valorile era superficiale, schimbate. Stia ca tineretul este educat in spiritul unor altor “valori”. Femeile cautau sa arate ca niste starlete porno, iar barbatii ca niste cantareti de manele. Banul, sexul, frumusetea era doar ceea ce conta. Ce importanta avea ce are in cap un individ, importanti erau banii lui. Cum oare se ajunsese la situatia asta?! Se intreaba singura. Cum inoculasera aceste idei in capul oamenilor?! Mass-media avusese un rol important, daca nu primordial in asta. Da, de aici plecase totul. Ni s-au servit modele pe care noi le-am copiat. Doar cativa cu personalitati mai puternice au reusit sa reziste valului de sugestii si influente.
Merse spre bar unde isi lua o bautura. Isi scoase si o tigare si si-o aprinse. Deja isi intra in rol, o femeie singura, disponibila, insa nu pentru oricine, admirand privelistea si onduindu-si trupul in ritmul muzicii.
Evident ca de ea se apropiara o gramada de "vanatori", insa cu un sarm al ei specific reusi sa ii indeparteze elegant.
La un moment dat de ea se apropie un tip imbracat intr-un blug si o bluzita subtirica, cu un aspect mai mult de italian...
Ajungand in dreptul ei, o privi si spuse :
- Pacat de o seara magnifica populata numai de maimute cu chip de om.
- Atunci cel mai bine ar fi sa o parasim.
Se privira intens amandoi. Era omul de legatura. Avusese loc schimbul de parole. El o privi si ii sopti la ureche in ce directie sa priveasca si care ii este tinta. Ii spuse ca el este individul care trebuie sedus si e necesar sa realizeze o legatura pentru contacte viitoare.
- Cat de departe pot merge?, intreba Carla.
- Atat cat crezi tu de cuviinta.
- Pentru ce va fi nevoie?, intreba Carla pentru a stii cum sa isi abordeze victima.
- Vrem sa-l facem o sursa de informatii!.
- Inteles, spuse ea si individul se indeparta.
Privi spre subiectul-tinta. Era un tip cu ochelari, cu parul valvoi, parea un tip timid, care parca nu se integra in mediul clubului. Zambi in sinea ei. Era un alt outsider venit in club sa guste putinel din placeriile desfraului total.
Deja mintea ei pregatea scenarii de atac. Trebuia sa ajunga in vecinatatea sa sa-l poata studia. El statea asezat la o masa, cu o sticla de Tequila in fata si bea linistit. Nu era genul petrecaret si asta ii reducea din optiuni. Nici individul care sa faca primul pas. Asadar isi croi drum spre mese, vizand o masa vecina unde cativa barbati putinel ametiti isi incercau talentele de cuceritori.
Pivindu-i, Carla le spuse :
- Buna, frumosilor. Eu cred ca o doamna nu are de ce sa petreaca o seara singura intr-un colt. Ma pot alatura petrecerii voastre?
- Da, sigur ca da....si ochii il luciau unuia dintre ei.
Urmara asadar prezentarile, pupicurile pe obraz, intrebarile. Carla cauta sa gasesca pe cel din grup care avea cea mai mare autoritate. Apropriindu-se de acesta scapa de insistentele celorlalti. Planul ei era sa inceapa un flirt cu acesta, ca sa poata ocupa o pozitie buna in a-l studia pe cel care o interesa.
Si reusise, Tony, cel care ramase fermecat de printesa cazuta din cer, ii tot povestea de zor despre el, laudandu-se. Ea deja nu-l mai auzea, ochii il fixau pe cel de langa. Incerca sa patrunda in mintea lui. Nu prea reusea. Nu avea nici o informatie despre el. Era una dintre cele mai dificile situatii. Si nu vroia sa o rateze. Trebuia sa conceapa un plan. Nu dorea abordarea directa. Asta nu ar fi rezistat unui individ care lucra in domeniul informatiilor.
Asadar se va flutura prin fata lui dansand si privindu-l. Va improviza la timpul potrivit. Si jocul seductiei incepuse deja. Individul ii arunca cateva priviri, o inconfortabilitate i se asternuse pe chip, parca dorinta sa o cunoasca mai bine.
La un moment dat Tony incepuse sa prinda curaj si sa vrea sa atinga, incepu sa traga. Carla reusi sa il eschiveze usor, desi continua jocul seductiei cu el, dansandu-i unduios si tentant. Pana la urma Tony facu ceea ce era de asteptat, deveni o bruta umana cu chip de barbat, nemaistapanindu-si instinctele sexuale. Fu momentul special creat pentru un mic conflict, cateva vorbe aruncate, o privire a Carlei catre tipul de langa, isi lua geanta si se retrase la bar suparata.
Indreptandu-se spre bar, incerca sa estimeze daca reusise sa trezeasca interesul celui de langa. Simtise dorinta in privirea lui. Se aseza la bar si isi comanda un alt cocktail. Bause si la masa. Mintea ii era putinel ametita, insa reusi sa alunge aburii alcoolului. Tipul de la masa incepuse a o privi si aproape finalizand sticla de Tequila. Isi termina bautura si se ridica de la bar, plecand agale spre iesire. Acesta era momentul ei de gratie. Plantase dorinta in sufletul celuilalt si o lasase sa incolteasca. Apoi astepta rezultatele. Si nu gresise. Inainte sa ajunga la iesire, barbatul cu ochelari si parul valvoi era langa ea. Iesi si se uita dupa un taxiu. Barbatul o ajunse, o privi si ii zise :
- Sa inteleg ca ati incheiat frumoasa noapte singura si asa devreme?
Intorcandu-se Carla ii privi duios si spuse :
- Nu stiu, as fi vrut sa o inchei altfel, insa nu prea mai sunt Barbati adevarati pe aici.
Ochelaristul zambi si spuse :
- Haide sa mergem in alta parte si sa bem o cafea. Sa ne revenim din aburii alcoolului. Ce zici?
- Ok, domnule.... spuse Carla, cu un suras.
- Ooo, scuze, zi-mi Alex. Tutuieste-ma, imi place.
Zambira amandoi si se urcara intr-un taxiu.
..............................................................................................................
Cand se trezi Carla statea pe un pat, legata si cu un reflector extrem de puternic in fata. Nu vedea nimic in jurul ei si incerca sa inteleaga. Isi aduse aminte de seara trecuta, de urcatul in taxiu cu acel tip, Alex, insa pierduse sirul ulterior...
Unde naiba sunt?! isi spuse...
Cum am ajuns aici?!
Se calma si incepu sa gandesca. Era clar ca era prizoniera. Oare acel tip Alex era vreun psihopat sau intuisera oameni lui cine era de fapt ea?!

NOC


http://www.alianta-anti-nwo.blogspot.com/

****************************************************************************************************

duminică, 6 martie 2011

Doctrina Monroe vs Congresele de la Viena, Verona si Chieri

Foarte curând, Statele Unite vor trebui să înfrunte cel mai puternic inamic pe care l-au înfruntat vreodată. Acest inamic nu este doar obişnuitul inamic militar, ci unul care are organizarea şi capacitatea necesară spionajului masiv şi operaţiunilor clandestine în Statele Unite. Acesta foloseşte o faţadă perfectă pentru a-şi ascunde operaţiunile. În realitate, chiar acum, acest inamic lucrează în secret să submineze principiile care au făcut această ţară cea mai mare naţiune din lume. Acest inamic s-a infiltrat în cele mai înalte niveluri şi departamente ale guvernului Statelor Unite şi expune America la un pericol extrem. Haideţi să privim puţin în istorie şi să înţelegem metodele folosite de acest inamic în trecut şi cum lucrează astăzi în secret.

În sfârşit, Europa se odihnea. Războaiele napoleonice se terminaseră, după ce duraseră 20 de ani. Luminatul şi vicleanul Napoleon acoperise Europa cu sângele nobililor ei fii. A fost pace pentru o perioada lungă. În consecinţă, suveranii Europei au convocat un consiliu general la Viena, Austria, în 1814. Acest consiliu a devenit cunoscut sub numele de Congresul de la Viena. Consiliul şi-a continuat procesul timp de un an, terminându-se în anul 1815.

Congresul de la Viena a fost o conspiraţie neagră împotriva Guvernelor Populare, la sfârşitul căruia, „înaltele părţi participante", au anunţat că formaseră o „Sfântă Alianţă". Aceasta a fost o cortină sub care s-au mascat ca să înşele oamenii. Tema principală dezvoltată la Congresul

de la Verona, a fost RATIFICAREA articolului şase din Congresul de la Viena care a fost, în scurt, o promisiune pentru prevenirea sau distrugerea Guvernelor Populare oriunde s-ar găsi, şi restabilirea monarhiei acolo unde aceasta fusese înlăturată.

„Înaltele părţi participante" care au fost Rusia, Prusia (Germania), Austria şi Papa Pius Al VII-lea (regele Statelor Papale), au intrat într-un tratat secret să facă astfel. — Burke McCarty, The Suppressed Truth About the Assassination of Abraham Lincoln, Arya Varta Publishing, 1924, pag. 7.

Conform afirmaţiilor lui McCarty, Congresul de la Viena a format „Sfânta Alianţă", a cărei scop principal era distrugerea tuturor guvernelor populare. Guvernele populare sunt acelea unde guvernul permite cetăţenilor lui să se bucure de anumite drepturi inalienabile. Cunoaşteţi vreun guvern popular care să se fi stabilit în lume şi să fi oferit cetăţenilor lui drepturi inalienabile în jurul anului 1815?

Senatorul Robert L. Owen a inclus următoarea afirmaţie in Registrul Congresului din 25 Aprilie 1916, care arată clar părerea lui că principala ţintă a „Sfintei Alianţe" era Statele Unite:

„Sfânta Alianţă", după ce distrusese guvernele populare în Spania şi în Italia, făcuse, de asemenea, planuri iscusite să distrugă guvernul popular în „Coloniile Americane", care se revoltaseră faţă de Spania şi Portugalia în America Centrală şi în America de Sud, sub influenţa exemplului de succes al Statelor Unite.

Din cauza acestei conspiraţii a monarhiilor europene împotriva „Republicilor Americane", politicianul englez Canning a atras atenţia guvernului nostru la ea. — Ibid. pag. 9, 10. (Sublinieri adăugate)

Senatorul Owen a înţeles, din Congresul de la Viena, că monarhiile unite ale Europei ar căuta să distrugă marea republică americană şi libertatea ei cumpărată cu sânge.

Senatorul Owen nu a fost singurul care a ştiut despre această conspiraţie împotriva libertăţii americane şi a constituţiei. În anul 1894, R.W. Thompson, Secretarul American al Marinei, a scris:

„Suveranii „Sfintei Alianţe" adunaseră armate masive, şi, curând, i-a convins să intre în jurământ, să se dedice suprimării oricărei iniţiative din partea oamenilor, în favoarea susţinerii guvernului; şi el (Papa Pius al VII-lea) dorea să îi dedice pe iezuiţi, susţinuţi de puterea sa pontificală, îndeplinirii acestui scop. El ştia cu câtă credincioşie urmau ei să se consacre acestei misiuni, şi de atunci el i-a sfătuit, în decretul de restaurare, să se supună cu stricteţe sfaturilor folositoare şi salutare din care Loyola făcuse piatră din capul unghiului pentru societate". — R.W. Thompson, The Footprints of the Jesuits, Hunt and Eaton, 1894, pag. 251.

Thompson a specificat exact care aveau sa fie agenţii folosiţi de monarhii Europei spre distrugerea republicii America, anume, iezuiţii Romei! Din anul 1815, a existat un asalt continuu al Americii de către iezuiţi, încercând să distrugă drepturile constituţionale ale acestei mari naţiuni.

Renumitul inventator al Codului Morse, Samuel B. Morse, a scris, de asemenea, despre acest complot sinistru împotriva Statelor Unite:

„Autorul îşi ia răspunderea să arate că o conspiraţie împotriva libertăţii acestei republici se află, acum, în plină acţiune sub conducerea vicleanului prinţ Metternich al Austriei care, fiind conştient de imposibilitatea de a diminua acest exemplu de naţiune măreaţă şi liberă prin forţă şi arme, intenţionează să-şi îndeplinească scopul prin agenţii armatei iezuite. Mulţimea de evidenţe şi argumente, care vor dovedi existenţa unei astfel de conspiraţii, vor uimi pe oricine va deschide cartea cu aceeaşi incredulitate cum am făcut noi". — Samuel B. Morse, Foreign Conspiracy Against The Liberties of the United States, Crocker and Brewster, 1835, Prefaţă.

Mulţimea de cărţi scrise, care descriu complotul sinistru al Congresului de la Viena si al iezuiţilor împotriva Republicii Americane, sunt numeroase. Că această conspiraţie s-a accentuat din anul 1815 este o realitate istorică. Vom arăta că această conspiraţie se află în plină manifestare în prezent şi acesta este motivul pentru care America are atâtea probleme şi se află în pragul pierderii libertăţii.

Cei mai mulţi oameni ştiu foarte puţin despre iezuiţii papalităţii, aceasta datorită faptului că fac parte dintr-o societate secretă. Ca să puteţi înţelege ce include ordinul iezuiţilor, vă rog, luaţi în considerare următorul citat:

„Prin Creştinătate, protestantismul a fost ameninţat de inamici formidabili. După ce primele triumfuri ale Reformaţiunii au trecut, Roma a apelat la noi forţe, sperând să ducă la bun sfârşit distrugerea ei. În acest moment a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai crud, lipsit de scrupule şi puternic dintre toţi campionii papalităţii. Despărţiţi de toate legăturile pământeşti şi de interesele omeneşti, morţi faţă de nevoile afecţiunilor natu­rale, cu raţiunea şi conştiinţa complet tăcute, nu recunoşteau nici o regulă, nici o legătură în afară de cea a ordinului lor, nu recunoşteau nici o obligaţie în afară de extinderea puterii lor. Evanghelia lui Hristos oferise aderenţii ei capacitatea de a întâmpina pericolul şi de a îndura suferinţa fără să fie speriaţi de frig, foame, muncă grea şi sărăcie, să ţină sus drapelul adevărului în faţa temniţei sau rugului. Pentru a combate aceste forţe, iezuiţii au inspirat pe urmaşii lor cu fanatism care le-a permis să îndure pericole şi să se opună

puterii adevărului cu toate armele înşelăciunii. Nu exista nici o crimă prea mare pentru ei s-o comită, nici o amăgire nu era prea josnică ca s-o prac­tice, nici o deghizare prea dificilă ca s-o poată folosi. Supuşi sărăciei şi umilinţei perpetue, a fost scopul lor bine studiat să-şi asigure bogăţie şi putere, să fie devotaţi înlăturării protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale.

Când apăreau ca membri ai ordinului lor, purtau o înfăţişare de sfinţire, vizitând închisori şi spitale, slujind bolnavilor şi săracilor, proclamând renunţarea faţă de lume şi purtând numele sfânt al lui Isus, care mergea din loc în loc făcând bine. Dar sub acest exterior ireproşabil, adesea, se ascundeau cele mai criminale şi fatale scopuri. „Scopul scuză mijloacele" era un principiu fun­damental al ordinului. În baza acestui cod, minciuna, hoţia, sperjurul, asasinatul, nu erau doar demne de iertare, ci chiar recomandabile când serveau intereselor bisericii.

Sub diferite deghizări, iezuiţii au ajuns să ocupe poziţii de răspundere în guverne, până acolo că au devenit consilieri de regi, modelând politica naţiunilor. Au devenit slujitori ca să acţioneze ca spioni împotriva superiorilor. Au fondat colegii pentru fiii prinţeselor şi nobililor şi şcoli pentru oamenii obişnuiţi; astfel, copiii protestanţilor au împrumutat rituri papale. Toată pompa exterioară a închinării Romei a fost folosită să zăpăcească mintea şi să captiveze imaginaţia şi astfel, libertatea pentru care părinţii au luptat din greu şi au sângerat, a fost trădată de fii. Iezuiţii s-au răspândit cu uşurătate în Europa şi, oriunde s-au dus, a avut loc o redeşteptare a papalităţii. — E. G. White, The Great Controversy, pag. 234, 235, Pacific Press Publishing Assn., 1911.

Iezuiţii funcţionează ca poliţie secretă mondială a papalităţii. Sunt foarte discreţi şi călătoresc la mari distanţe ca să-şi păstreze operaţiunile secrete. Nu spun nimănui că sunt iezuiţi. Aparenţa exterioară este identică oamenilor normali.

Un ultim autor va fi citat în cele ce urmează:

Sunt iezuiţi. Această societate de bărbaţi, după ce şi-au exercitat tirania două sute de ani, a devenit atât de formidabilă lumii, ameninţând întreaga ordine a societăţii, încât chiar Papa, ai cărui supuşi devotaţi sunt, şi trebuie să fie prin jurământul societăţii lor, a fost constrâns să-i dizolve. (Papa Clement a suprimat ordinul iezuit în 1773).

Ei nu au fost reprimaţi, totuşi, timp de cincizeci de ani, înainte ca influenţa descrescândă a papalităţii şi a despotismului să ceară serviciul lor folositor, în vederea opunerii faţă de lumina libertăţii democratice şi înainte ca Papa Pius al VII-lea, simultan cu formarea „Sfintei Alianţe" (1815), să reînvie ordinul iezuiţilor în toată puterea lui.

Au americanii (dar romanii...restul lumii ???) nevoie să li se spună ce sunt iezuiţii?... sunt o societate secretă, un fel de Ordin Masonic, de o mie de ori mai periculoşi. Nu sunt simpli preoţi sau aderenţi la un crez religios; ci comercianţi, avocaţi, editori şi bărbaţi de profesii diferite, neavând nici o insignă după care să fie recunoscuţi; se află aproape în întreaga societate. Pot adopta orice caracter; cel de înger de lumină sau de slujitor al întunericului, în vederea împlinirii marelui lor plan... toţi sunt bărbaţi educaţi, pregătiţi şi legaţi prin jurământ să înceapă în fiecare mo­ment şi în orice direcţie, pentru orice serviciu, comandaţi de generalul ordinului, neataşaţi de vreo familie, comunitate sau ţară, de nici un fel de legătură omenească obişnuită, vânduţi pe viaţă cauzei Pontifului Roman". — J. Wayne Laurens, The Crisis in America: or the Enemies of America Unmasked, G. D. Miller, 1855, pag. 265-267.

Ignaţiu de Loyola a fondat ordinul iezuit în anul 1540. Poziţia lui în biserica Romano Catolică a fost întărită în timpul conciliului de la Trent, care s-a desfăşurat între anii 1546-1563. Conciliul de la Trent a fost convocat cu un mare scop propus: dizolvarea Reformaţiunii protestante care a început în 1517 când Martin Luther, neînfricatul călugăr german, a ţintuit 95 de teze pe uşa capelei din Wittenberg. Aceste teze au pus sub semnul întrebării, printre altele, doctrina odioasă a indulgenţelor, învăţată de Roma, care declara că un om se poate salva pe sine şi pe cei dragi prin plătirea a cât mai multe monede în tezaurul Bisericii Catolice.

Marile învăţături ale lui Luther, că numai Biblia este singurul standard al oricărei doctrine sau practici religioase şi că salvarea se capătă numai prin credinţa în Isus Hristos, au produs un ecou plăcut în mii de inimi în Europa şi valuri de ecouri tulburi pe holurile Vaticanului.

Astfel, Consiliul de la Trent a fost convocat să oprească Reformaţiunea, iezuiţii fiind instrumentele de bază ale Romei spre distrugerea fiecărei urme de protestantism, oriunde era găsit.

Cele mai mari documente ale Americii, Declaraţia de Independenţă şi Constituţia, sunt pline de afirmaţii protestante care sunt absolut intolerabile pentru iezuiţii Romei. Vă surprinde faptul că Vaticanul condamnă documentele fondatoare a Statelor Unite?

„Vaticanul a condamnat Declaraţia de Independenţă ca fiind o nelegiuire şi a numit Constituţia Americii un document satanic."—Avro Manhatan, The Dollar and the Vatican, Ozark Book Publishers, 1988, pag. 26.

Iată o parte din jurământul iezuit:

„Mai departe, promit şi declar că nu voi avea părere şi voinţă proprie sau vreo rezervă mentală, exact ca un cadavru, ci mă voi supune fără ezitare oricărui ordin primit din partea superiorilor mei în Miliţia Papei..., mai departe, promit şi declar că, ori de câte ori am ocazia, voi provoca război, în secret sau pe faţă, împotriva tuturor ereticilor, protestanţilor şi liberalilor, după cum mi se va comanda, să-i extirp şi să-i extermin de pe faţa pământului, necruţând indiferent de vârstă, de sex, de stare. Mă angajez să-i prind, să-i distrug şi să-i spulber fie prin ştrangulare, prin fierbere în cazane sau îngropându-i de vii pe toţi aceşti eretici. Voi spinteca pântecele mamelor însărcinate, le voi scoate plodul şi-i voi zdrobi capul de pereţi, desfiinţând pentru totdeauna această sectă periculoasă. Când nu voi putea acţiona deschis împotriva acestor eretici, voi folosi în secret cupa cu otravă, lame sau seringi otrăvitoare şi gloanţe de plumb indiferent de rang, demnitate sau autoritate. În orice condiţii, voi fi un ostaş credincios Papei sau superiorilor mei din ordinul iezuit". — Edwin A. Sherman, The Engineer Corps of Hell; or Rome's Sapper's and Miners, Private Subscription, 1883, pag. 118 - 124.

A gândi că o persoană se poate compromite să depună un astfel de jurământ, depăşeşte orice raţiune. Nimeni nu-şi poate imagina un jurământ mai vrednic de dispreţ. Cuvântul eretic menţionat în jurământ se referă la orice persoană care nu este de acord cu Papa.

Într-o scrisoare de la John Adams pentru preşedintele Thomas Jefferson despre iezuiţi, citim:

„Nu vom avea noi roiuri de ei aici, în atât de multe deghizări cum numai un rege al Romilor o poate face, îmbrăcaţi în zugravi, editori, scriitori şi profesori? Dacă a existat vreodată vreo categorie de oameni care să merite condamnare pe pământ şi în iad, aceasta este societatea lui Loyola (iezuiţii). —George Reimer, The New Jesuits, Little, Brown, and Co., 1971, pag. 14.

Napoleon Bonaparte a făcut următoarea precizare: „Iezuiţii sunt o organizaţie militară, nu un ordin religios. Conducătorul lor este un general de armată, nu un simplu părinte de mănăstire. Şi ţinta principală al acestei organizaţii este: PUTEREA. Putere în cea mai despotică practică posibilă. Putere absolută, putere universală, putere să controleze lumea, după plăcerea unui singur om. Iezuismul este absolutul despotismului şi, în acelaşi timp, cel mai mare şi enorm abuz.

Generalul Iezuiţilor insistă în a se considera maestru, suveran, mai sus de suverani. Oriunde iezuiţii sunt acceptaţi, vor fi maeştri, coste aceasta cât ar costa. Societatea lor este, din natură, dictatorială. De aceea, este inamicul ireconciliabil al oricărei autorităţi constituite. Orice act, crimă, oricât de feroce, este considerată o acţiune meritorie dacă este întreprinsă în interesul societăţii iezuite, sau din ordinul generalului". — General Montholon, Memorial of the Captivity of Napoleon at St. Helena, pag. 62, 174.

„Nu exista nici o deghizare pe care să nu şi-o poată asuma. De aceea, nu exista nici un loc în care ei să nu fi putut pătrunde. Puteau intra neauziţi, chiar şi în garderoba Monarhului, sau în biroul oamenilor de stat. Puteau lua loc în convocări sau adunări generale, amestecându-se în dezbateri, fără să fie suspectaţi.

Nu era limbă pe care să n-o poată vorbi, sau crez pe care să nu-l poată profesa, astfel că, nu exista nici un stat în care să nu poată călători, nici o biserică a căror membri să nu poată fi şi a cărei funcţiune să n-o împlinească..." — J. A. Wylie, The History of Protes­tantism, Vol. II, pag. 412. (citat în Sydney, Hunter, Is Alberto for Real?, Chick Publications, Page 13.)

În lumina acestor afirmaţii, se ridică diferite întrebări. Întrucât iezuiţii şi-au început asaltul împotriva Americii în anul 1815 şi nimic nu stă în calea lor, înseamnă că politica Americii de azi se află sub controlul lor? Au fost asasinările diferiţilor preşedinţi, ca Abraham Lincoln, William McKinley, James Garfield şi William Henry Harrison, inspirate de iezuiţi? Au fost atrocităţile, ca Waco, Oklahoma City şi distrugerea celor două turnuri gemene din New York, planificate în spatele zidurilor de la Vatican? Ce putem spune despre constituţia noastră preţioasă şi proiectul de lege privitor la drepturi, care a venit sub un astfel de atac, în ultimele decade? Este acesta premiul final al iezuiţilor pentru anihilarea libertăţii noastre (civile) si religioase, plătită cu un preţ atât de mare? Capitolele următoare vor analiza câteva dintre aceste întrebări.

Cum Congresul de la Viena nu a fost destul de clar pentru atingerea obiectivelor monarhilor Europei şi a ordinului iezuit, au fost convocate alte două congrese.

Primul dintre ele a avut loc în Verona, în anul 1822. Cu ocazia aceasta s-a stabilit că America este ţinta emisarilor iezuiţi şi că trebuie să fie distrusă cu orice preţ. Fiecare principiu al constituţiei trebuia să fie dizolvat şi înlocuite cu noi principii iezuite care să înalţe papalitatea pentru a domina în America.

Următoarea întâlnire (a treia) a avut loc în Chieri, Italia, în anul 1825. Iată ce s-a hotărât acolo:

„În anul 1825, cam unsprezece ani de la redeşteptarea ordinului iezuit, a avut loc o întâlnire secretă a conducătorilor iezuiţi, colegiul lor din Chieri, lângă Turin, în nordul Italiei. La acea adunare, au fost discutate planuri pentru avansarea puterii papale la nivel mondial, pentru destabilizarea guvernelor care au stat în cale şi pentru a zdrobi toate opoziţiile faţă de schemele şi ambiţiile iezuiţilor... La ce ne concentrăm noi, este imperiul lumii...

Trebuie să le dăm de înţeles (marilor oameni ai lumii) că originea răului, aluatul rău, vor rămâne atâta timp cât protestantismul va exista, acel protestantism deci, trebuie să fie abolit... Ereticii sunt inamicii pe care suntem juraţi să-i exterminăm...

Atunci, Biblia, acel şarpe care, cu capul ridicat şi cu ochii sclipind ne ameninţă cu veninul ei în timp ce cutreieră pământul, va fi schimbată într-un toiag, în clipa în care vom fi capabili s-o sechestrăm". — Hector Macpherson, Iezuiţii în Istorie, Ozark Book Publishers, 1997, appendix.

Scopul adunării de la Chieri se cunoaşte; distrugerea protestantismului cu orice preţ şi restaurarea temporară a papalităţii — LA NIVEL MONDIAL. Văzându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (azi Benedict al XVI-lea) traversând globul şi fiind acceptat ca om al păcii , putem înţelege cât de bine funcţionează planul iezuit, instituit la Chieri.

Aceste trei întâlniri la Viena, Verona şi Chieri, au avut loc în maxim secret. Totuşi, la primele două a fost prezent un bărbat care nu a rămas tăcut. Ministrul de externe britanic, George Canning, a contactat guvernul Statelor Unite pentru a-l avertiza că monarhii Europei plănuiau să distrugă instituţiile libere a Americii.

„Din cauza acestei conspiraţii a monarhilor europeni împotriva republicilor americane, marele om de stat englez, Canning, a atras atenţia guvernului nostru la ea, şi atunci, oamenii noştri de stat inclusiv Thomas Jefferson care încă mai era în viaţă, au luat o atitudine activă în a face posibilă declaraţia preşedintelui Monroe cu ocazia următoarei transmiteri a mesajului anual către congresul Statelor Unite, ca Statele Unite să considere aceasta un act de duşmănie faţă de guvernul Statelor Unite si o atitudine neprietenoasă, dacă această coaliţie, sau oricare altă putere a Europei a plănuit vreodată să stabilească vreun control pe continentul american sau în vreuna din republicile americane, sau să dobândească vreun drept teritorial.

Aceasta este ceea ce se numeşte Doctrina Monroe. Ameninţarea de sub tratatul secret de la Verona, ca să suprime guvernele populare este baza doctrinei lui Monroe. Acest tratat secret afişează clar conflictul între guvernele monarhice şi cele populare, între guvernul celor puţini împotriva guvernului celor mulţi". — Bruke McCarty, The suppressed Truth About the Assassination of Abraham Lincoln, pag. 10.

Doctrina Monroe a fost răspunsul Americii la congresul iezuiţilor, de la Viena şi Verona. America ar considera un act de război dacă vreo naţiune europeană ar încerca o extindere colonială în emisfera vestică. Iezuiţii au fost capabili, în secret, să atace şi să se infiltreze în America, să împlinească exact lucrarea împotriva căreia doctrina Monroe încerca să protejeze. Ei au reuşit să o înlăture pentru că au făcut-o în mare secret, sub masca unei biserici.

Într-o scrisoare către preşedintele Monroe, Thomas Jefferson a făcut următoarele observaţii:

„Problema prezentată în scrisorile pe care mi le-ai trimis, este cea mai importantă din câte au fost oferite contemplării mele, după cea a independenţei. Aceea ne-a făcut o naţiune, aceasta pune compasul şi arată cursul pe care să-l urmăm prin oceanul timpului care se deschide înaintea noastră. Şi niciodată n-am fi putut îmbarca pe ea sub circumstanţe mai propice. Prima şi cea mai fundamentală maximă a noastră ar trebui să fie, niciodată să nu ne lăsăm prinşi în capcana Europei. A doua, să nu permitem Europei să se amestece în afacerile de dincolo de Atlantic. America, cea de Nord şi cea de Sud, are un set de interese, diferit de cele ale Europei, care este al ei, personal. De aceea, ar trebui să aibă un sistem propriu, separat de cel al Europei. În timp ce cea de-a doua se străduieşte să devină un domiciliu al despotismului, dorinţa noastră arzătoare ar trebui să fie, să facem din emisfera noastră una a libertăţii... (Noi trebuie să declarăm protestul nostru împotriva violării drepturilor naţiunilor, prin interferenţa unuia, în problemele interne ale altuia, începută de Bonaparte şi acum continuată de, la fel de nelegiuita Alianţă, numindu-se pe sine Sfântă...

Ne vom opune, prin orice mijloc, intervenţiei forţate al oricărei alte puteri... Problema propusă acum implică consecinţe atât de dăinuitoare şi efecte atât de decisive pentru destinele viitorului nostru, încât revigorează tot interesul pe care îl am şi care se manifestă cu astfel de ocazii, şi mă determină în luarea de opinii hazardate, care vor dovedi numai dorinţa mea de a contribui cu orice ar fi folositor ţării noastre".—Archives, Mount Holyoke College.'

Jefferson a văzut aceasta ca o mare criză în istoria tânără a Americii pentru că iezuiţilor vicleni şi siniştri li se ordonase să ţintească distrugerea Americii.

Doctrina Monroe apus sub semnul întrebării orice înaintare a Europei spre America. Totuşi, Monroe nu a înţeles că iezuiţii nu ar folosi forţa armelor la început, pentru atingerea scopurilor, ci ar folosi viclenia şi discreţia maximă. Ei ar apela la trăsăturile cele mai josnice ale oamenilor. Şi-ar aşeza agenţii în poziţii de bogăţie şi putere ca, după aceea, să-şi folosească influenţa pentru a căpăta premiul dorit - distrugerea oricărui principiu protestant descris în Constituţia Statelor Unite.

http://www.scribd.com/doc/33213530/Teroristii-Secreti