ŞCOLILE
IEZUITE
Acest
studiu trebuie să clarifice faptul că învăţătorii protestanţi
au slăbit
şi au făcut ca denorninaţiunea protestantă să nu fie în stare
să reziste în faţa atacului
lansat de papalitate prin sistemul de educaţie introdus de Loyola,
întemeietorul
ordinului
iezuiţilor. Mai înainte de aceasta, biserica catolică şi-a dat
seama de neputinţa ei de
a se împotrivi marii mişcări protestante, inaugurate de mii de
misionari educaţi în şcolile
creştine ale lui Luther şi Melanchton. Notând însă faptul că
biserica protestantă s-a întors
la ortodoxismul mort sub conducerea ineficientă a succesorilor lui
Luther, papalitatea
a recunoscut punctul slab, vulnerabil al protestantismului.
ORDINUL
IEZUIŢILOR
a avut ca misiune specială combaterea Reformaţiunii. Fiind cel mai
eficient mijloc de blocare a progresului, a dezvoltării protestantismului, ei au ţintit la controlul
educaţiei. Au dezvoltat o imensă activitate educaţională în
ţările protestante şi „au
câştigat o mare reputaţie pentru şcolile lor. Mai mult decât
orice altceva, aceasta a stopat
progresul Reformaţiunii şi „au
reuşit chiar să recâştige teritorii cucerite deja de
protestantism...
Ei au lucrat în principal prin şcolile lor, pe care le-au înfiinţat
şi le-au controlat
în număr mare. Fiecare membru al ordinului (iezuit) a devenit un
profesor competent
şi practic.”
URMĂTOARELE
METODE
de învăţare sunt caracteristice şcolilor iezuite: „Memoria
era cultivată
ca un mijloc de a împiedica activitatea liberă de gândire şi
claritatea judecăţii”.
În loc
de independenţă, „metoda
lor de disciplină era un sistem mutual de neîncredere, spionaj
şi informare. Ascultarea implicită elibera pe elev de orice
responsabilitate în ceea ce
priveşte justificarea morală a faptelor lor.”
„Iezuiţii
s-au folosit mult de competiţie. Cel care ştia cum să trezească
spiritul de întrecere
sau rivalitate a găsit cei mai puternic mijloc auxiliar în lucrarea
sa de profesor.
Nimic
nu putea fi mai onorabil decât a depăşi, a o lua înaintea
colegului tău student şi nimic
nu era mai dezonorant decât a fi întrecut. Premiile erau împărţite
celor mai buni elevi
şi cu cea mai mare solemnitate... Această educaţie urmărea
rezultate de efect cum să uluiască lumea prin strălucirea lor; o dezvoltare armonioasă
nu conta...
Iezuiţii nu urmăreau
dezvoltarea tuturor facultăţilor elevilor lor, ci numai a celor
receptive
şi reproductive.”
Când un student „putea
să facă o expunere strălucită din resursele unei memorii
bine dotate (aprovizionate) însemna că el a atins punctul cel mai
înalt la care iezuiţii
au căutat să-l aducă.”
„Originalitatea
şi independenţa gândirii, iubirea adevărului de dragul
adevărului, puterea
gândirii şi a formării unor judecăţi corecte nu numai că erau
neglijate, ci erau chiar
reprimate, înăbuşite de sistemul iezuit.”
„Sistemul
iezuit de educaţie a avut un succes deosebit şi, timp de un secol,
aproape toţi oamenii
de frunte ai creştinătăţii au venit din şcolile iezuite.”
SUCCESUL
ŞCOLILOR IEZUITE
Cu
privire la succesul sistemului de educaţie iezuit în infrângerea
protestanţilor nepăsători şi indiferenţi, citim: „Ei
şi-au adus la îndeplinire scopul lor”.
Ei
au eclipsat şcolile protestante
şi, asemenea unui parazit, le-au
„supt”
viaţa.
„Munca
lor era dedicată în primul rând Universităţilor. Protestanţii
şi-au chemat înapoi copiii din şcolile de la distanţe mari la
care învăţau şi i-au încredinţat grijii iezuite.
Iezuiţii
ocupau posturile de profesori... Ei au cucerit Germania pe propriul
lor teren, în casele
lor şi au smuls astfel de la ei o parte a ţării lor natale.”
Această
cucerire s-a întins în mod rapid în mai toate ţările Europei. Ei
au cucerit Anglia, luând
pe tinerii englezi la Roma şi educându-i în şcolile iezuite, trimiţându-i apoi înapoi ca misionari
şi profesori în ţările lor de baştină. Şi, în acest fel, ei
s-au instalat în şcolile din Anglia.
Iezuiţii au invadat, de asemenea, şi lumea nouă, unde s-au fixat
bine şi de atunci au
folosit şi aici metodele lor caracteristice. Aici, ca şi în alte
părţi, singurul
lor scop a fost
acela de
„a
obţine în exclusivitate conducerea educaţiei, astfel încât,
luând pe tineri în
mâinile lor, să-i poată modela după chipul şi asemănarea lor”
„În
cincizeci de ani din ziua în care Luther a ars Bula papei Leon în
faţa porţii din
Wittenberg,
protestanţii au atins cea mai înaltă culme a lor, o ascendenţă
pe care însă au pierdu-o
în curând şi pe care n-au mai recâştigat-o niciodată.”
„Cum
se face că protestantismul care a realizat atât de mult, cu toate
acestea, n-a mai făcut
nimic? Cum se face că biserica Romei, care a pierdut o mare parte a
Europei, nu numai
că a încetat să mai piardă, dar realmente a recâştigat aproape
jumătate din ceea ce a
pierdut? Aceasta este în mod sigur cea mai curioasă şi mai
importantă întrebare.”
Am
avut deja răspunsul, bine formulat astfel de către Macaulay,
care a înţeles rolul jucat de şcolile
iezuite întemeiate de Loyola: „Astfel
a fost celebrul Ignatius
Loyola,
care, în marea
contrareformaţiune, a avut aceeaşi parte pe care a avut-o Luther în
marea mişcare protestantă.
La picioarele acestui iezuit au fost educaţi tinerii din înalta
societate sau clasa de
mijloc de la copilărie şi până la maturitate, de la primele
noţiuni şi până la cursurile de retorică
şi filozofie... Marele ordin a mers înainte biruitor şi ca să
biruiască. Primul lor obiectiv
a fost acela de a nu scoate, a nu excomunica pe nimeni din biserică...”
Studii de educatie crestina - E.A. Sutherland
Postări
