Regimentul de Operatii Speciale - Romania

Luptătorii din umbră-secretele forţelor speciale din România

Scris de : comandor Alexandru LEAUA 03-03-2011 00:05

Luna aceasta s-au împlinit 8 ani de la înfiinţarea primului batalion de forţe speciale din Armata României. Colonelul Adrian Ciolponea, comandantul Regimentului 1 Operaţii Speciale, dezvăluie amănunte interesante despre aceşti militari şi misiunile de luptă la care aceştia participă în Afganistan. Interviul a fost publicat în Observatorul militar, editat de Ministerul Apărării Naţionale.

– Vă aflaţi la comanda unei unităţi relativ tinere, într-o specialitate militară pe cât de nouă, pe atât de spectaculoasă…

Militar din Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii”

– Într-adevăr, actul de naştere al structurilor de operaţii speciale dinArmata României a fost consemnat la 1 martie 2003, odată cu înfiinţareaBatalionului Operaţii Speciale „Vulturii”, sub denumirea iniţială deBatalionul Forţe Speciale. La 1 august 2009 s-a înfiinţatRegimentul de Operaţii Speciale.

– Aveţi militari în teatrul de operaţii din Afganistan. Nu sunt la prima misiune…

– Un scurt bilanţ relevă faptul că, începând cu decembrie 2005, militarii de operaţii speciale au o prezenţă continuă în teatrele de operaţii. ÎnAfganistan, acţionăm din anul 2006. Suntem, în prezent, la cea de-a zecea rotaţie a Detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale (ROU SOF DET) şi mai mulţi instructori acţionează în cadrul detaşamentelor ANA Training, în Afganistan. Am avut o echipă de instruire în Irak, în anul 2008, şi, mai recent, trei rotaţii ale detaşamentelor ROU FND, în Balcanii de Vest, mai precis în Kosovo. Şi, pentru a vă răspunde direct la întrebare, majoritatea operatorilor dinRegimentul de operaţii speciale au participat, de cel puţin trei ori, în misiuni în teatrele de operaţii. Consider că au dobândit suficientă experienţă şi maturitate de a depăşi orice fel de obstacol şi de a îndeplini orice misiune specifică atât în teatrele de operaţii, cât şi pe teritoriul naţional.

Nimicirea teroriştilor

Misiune in Afganistan a militarilor din FOS

– Vorbim despre operaţii speciale, misiuni care nu sunt întotdeauna publice. Puteţi detalia câteva din misiunile executate, în Afganistan, de subordonaţii dumneavoastră?

– Detaşamentele româneşti de Forţe pentru operaţii speciale execută, înAfganistan, misiuni de asistenţă militară a forţelor de securitate afgane, de pregătire şi consiliere a acestora, dar şi misiuni de capturare – neutralizare a unor lideri insurgenţi, pentru realizarea stabi­lităţii în diferite zone. Pe lângă misiunile de bază, detaşamentele execută misiuni în sprijinul populaţiei locale, oferind sprijin în domeniul medical, precum şi ajutoare, dar şi consilierea unor lideri locali.

– Cât de apreciaţi sunt militarii români de către partenerii lor?

– Există două modalităţi de contabilizare a aprecierilor venite din partea partenerilor. Prima, se referă la scrisorile de apreciere venite de la înalţi oficiali NATO, medaliile şi distincţiile străine, acordate militarilor români. Chiar săptămâna trecută, au fost medaliaţi câţiva luptători din Batalionul Operaţii Speciale „Vulturii”. Cea de-a doua cale de cuantificare a aprecierilor este aceea că, pentru executarea anumitor misiuni, comandanţii de detaşamente români au primit în subordine subunităţi străine de forţe speciale. Acest lucru constituie, de fapt, pentru noi, o adevărată recunoaştere a profesionalismului, dar şi o dovadă de mare încredere. De altfel, aprecierile partenerilor din NATO, referitoare la activitatea militarilor români, au fost, întotdeauna, la superlativ.

Profilul luptătorului de forţe speciale

FOS in timpul unei aplicatii NATO

– Cum sunt militarii români din Forţele pentru operaţii speciale, faţă de partenerii lor din NATO?

– Domeniul operaţiilor speciale a fost dezvoltat în ultima perioadă atât la noi în ţară, cât şi în celelalte ţări central şi est-europene. Ţări precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croaţia au pus mare accent pe acest domeniu, pentru că răspunde conceptului strategic NATO de dezvoltare a unor forţe flexibile, cu un grad mare de mobilitate şi cu o capacitate sporită de reacţie. De asemenea, aceste forţe vin în întâmpinarea noilor tipuri de conflicte, de intensitate locală, regională care cer atât o pregătire sporită pe linie pur militară, cât şi capacitatea de a interacţiona cu mediul social de acţiune. Specialiştii NATO consideră Polonia ca fiind cea mai avansată în domeniu, cu o dezvoltare apreciabilă. Polonezii au constituit deja o componentă de comandă în domeniu, un comandament de forţe speciale care cuprin­de un regiment de forţe speciale, bine-cunos­cuta unitate GROM, specializată în lupta contra­teroristă, FORMOZA – unitate specia­lizată în lupta navală, care au la dispoziţie platforme aeriene pentru sprijin. Un alt avantaj al forţelor speciale poloneze îl constituie faptul că îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi a forţelor speciale, în care este statuat rolul şi cadrul juridic în care acţionează. Mai mult, colegii polonezi au desfăşurat un pachet întreg de forţe în Afganistan, care îndeplinesc întreg spectrul de misiuni NATO. Sunt însă şi alte ţări care se bucură de astfel de aprecieri, cum ar fi: Ungaria, Bulgaria, Croaţia, ale căror armate consideră acest domeniu prioritar.

– Se pot constitui în modele de urmat şi pentru forţele noastre speciale?

Vulturii in Afganistan impreuna cu partenerii din ISAF

– Ar putea fi exemple de urmat. M-aş feri să fac o ierarhie. Fiecare ţară îşi dezvoltă acest segment, în funcţie de condiţiile interne şi externe, de bugetul alocat. De aceea, nicio structură de forţe speciale dintr-o ţară nu va semăna cu una din altă ţară, acestea vor fi întotdeauna adaptate nevoilor interne şi externe ale statelor respective. Este tot mai evidentă nevoia de dezvoltare a acestor forţe care să vină în întâmpinarea noilor provocări şi a noilor cerinţe impuse de conflictele viitoare.

– Este, cumva, un subiect tabu. Aceste unităţi de elită sunt considerate forţe din umbră, misiunile lor nu se fac publice, cu atât mai puţin identitatea oamenilor. Care ar fi profilul luptătorului de forţe speciale?

– Este destul de greu de conturat un astfel de profil. Eu aş asocia caracteristici precum: tenacitate, perseverenţă, rezistenţă, atât fizică, dar şi mentală. Însă policalificarea şi polispecializarea reprezintă trăsăturile definitorii. După atingerea standardelor la pregătire fizică, cunoaşterea unei limbi străine, urmează specializarea pe mai multe domenii. Luptătorul de operaţii speciale este un luptător complex. Pe lângă o pregătire fizică de excepţie, un nivel de inteligenţă ridicat, este nevoie ca potenţialul candidat la un post de luptător să fie perseverent şi animat de dorinţa de a-şi depăşi propriile limite. Trebuie să fie rezistent la stres şi să poată acţiona în medii ostile. Trebuie să devină un bun cunoscător al mediului socio-cultural în care acţionează. Totodată, luptătorul de operaţii speciale trebuie să fie disponibil pentru munca în echipă, el reprezintă doar o parte din angrenajul detaşamentului de operaţii speciale, de randamentul lui depind în mod vital rezultatele grupului din care face parte. Un detaşament de forţe speciale trebuie să fie în măsură să execute o mare gamă de misiuni, care cer specializarea oamenilor în domenii precum: comunicaţiile, armament, operaţii-informaţii, asistenţă medicală. Toate acestea trebuie să depăşească nivelul standard, pe care îl găsim în unităţile convenţionale. Interacţiunea şi relaţionarea cu populaţia şi liderii locali, militarii din alte armate, constituie un alt element definitoriu pentru forţele speciale, considerate multiplicatori de forţă pentru celelalte armate.

Misiuni riscante, bani puţini

Militarii romani din FOS la aplicatia Jackal Stone

– Practic, îi învăţaţi cum să-şi ins­tru­iască, pe mai departe, oamenii…

– Aşa este. Acest lucru reprezintă, de fapt, esenţa acţiunii militarilor de forţe speciale: ei pot instrui militari din alte armate, pot relaţiona cu localnicii şi forţele guvernamentale, pentru a asigura un climat de linişte şi stabilitate în zona de operaţii atât în faza preconflict, cât şi în cea postconflict.

– Multe calităţi, multe cerinţe, multe riscuri… banii sunt aceiaşi, în teatrul de operaţii?

– Factorul motivaţional este acelaşi atât pentru militarii din cadrul Forţelor pentru operaţii speciale, cât şi pentru militarii din forţele convenţionale. Nu există o diferenţiere legată de tipul acţiunilor pe care le desfăşoară.

– Nu există alte sporuri…

– Nu există alte sporuri, poate doar cele legate de statutul de personal aeronavigant, care sunt aceleaşi în toate unităţile cu militari care execută instruirea prin paraşutare. În viitor, urmărim să dezvoltăm acest factor motivaţional în recrutarea şi generarea altor militari şi pachete de forţe, ţinând cont că un astfel de pachet de forţe este format şi instruit în aproximativ cinci ani. Un principiu al forţelor speciale arată faptul că nu poţi pregăti peste noapte o astfel de forţă, iar înainte de apariţia unei crize este greu de format rapid asemenea structuri.

– Dacă nu există motivaţie, cum vă puteţi ţine aproape oamenii de calitate?

Gata de misiune

– Retenţia personalului încadrat în structurile noastre este un lucru pe care îl avem mereu în atenţie. Este păcat să pregăteşti un operator timp de cinci-şase ani, să participe la numeroase cursuri de specialitate, în ţară şi în străinătate, să execute trei-patru misiuni în teatrele de operaţii şi, după aceea, să părăsească structura în care lucrează tocmai atunci când atinge un potenţial ridicat. Migrarea spre alte structuri similare se întâmplă, din păcate, uneori, dar depinde mai ales de profilul, motivaţia şi situaţia socială concretă a fiecăruia, dar şi de faptul că, totuşi, domeniul nostru este unul cu un grad ridicat de risc.

– Într-o meserie care nu se poate face pînă la orice vârstă…

– Nu există o delimitare clară privind vârsta până la care se poate activa în domeniu. Consider că vârsta de 45 de ani ar fi o limită pentru operatorii din teatrul de operaţii, dar nu am ajuns, încă, la astfel de situaţii. Vârsta medie a operatorilor este undeva la 28-29 de ani. Experienţa acumulată de un operator, la 45 de ani, poate fi folosită însă eficient din postura de instructor.

Anonimatul,condiţie esenţială pentru membrii forţelor speciale

- Îi vedem rar, uneori îmbarcaţi pe HUMVEE-uri, la diferite activităţi publice, dar niciodată la chip, căci poartă cagule…

– Anonimatul constituie o condiţie esenţială pentru desfăşurarea în condiţii de securitate a misiunilor în teatrele de operaţii. Avem în vedere şi asigurarea unui climat de siguranţă pentru familiile militarilor. Este o cerinţă clară în domeniu, este folosită şi de militarii altor armate.

– Domnule comandant, la finalul interviului, ne-aţi putea preciza câteva dintre preocupările actuale şi de perspectivă?

Drapelul de lupta al Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii”

-Generarea şi pregătirea subunităţilor de operaţii speciale, destinate misiunilor externe, reprezintă prioritatea numărul unu pentru noi. O altă prioritate este legată de menţinerea nivelului de operaţionalizare a structurilor dislocabile, de operaţii speciale, destinate NATO. Pornind de la principiul verificat că forţele speciale nu se crează peste noapte, după cum vă spuneam, suntem permanent preocu­paţi de selecţionarea şi pregătirea noilor luptă­tori, în fapt de asigurarea generaţiei următoare de operatori. Integrarea acţională a batalioanelor de paraşutişti în domeniul operaţiilor speciale este un alt obiectiv, pe termen scurt. Tot despre o integrare acţională este vorba şi în cazul activităţilor comune desfăşurate cu structurile de operaţii speciale ale Forţelor Navale şi ale Forţelor Aeriene. În acest caz, obiectivul este mult mai îndrăzneţ, urmărindu-se exersarea lucrului în cadrul unui comandament întrunit de operaţii speciale. Crearea unui cadru motivaţional adecvat pentru luptătorii de operaţii speciale este un alt obiectiv, pomenit anterior. Ca o concluzie: toate aceste obiective trebuie să se regăsească în atingerea maturităţii structurilor de operaţii speciale, într-o perioadă în care toate ţările NATO acordă o atenţie deosebită acestui domeniu.

Cine este comandantul FOS ?

Colonelul Adrian-Constantin CIOLPONEA,, comandantul Regimentului 1 Operaţii Speciale

Colonelul Adrian-Constantin CIOLPONEA s-a născut la 22 iunie 1967, în Bucureşti. A absolvit Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza(1981- 1985), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” (1985-1988), Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Facultatea de comandă şi stat major (2003-2004). A absolvit numeroaseforme de pregătire din domeniul cercetării şi operaţiilor speciale, în ţară şi în străinătate. Este primul militar român care a participat la pregătire în cadrul celebrei Ranger School, S.U.A. A absolvit un program masteral în domeniul operaţiilor speciale în cadrul Naval Postgraduate School, Monterey, S.U.A şi cursul de pregătire avansată în domeniul studiilor de securitate la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Germania.

A fost comandant de pluton la Batalionul 98 Instrucţie Pază Obiective Speciale (1988-1990), comandant grup cercetare, comandant companie cercetare, locţiitor al comandantului pentru instrucţia desant aerian, şef al cercetării şi locţiitor al comandantului la Batalionul 313 Cercetare (1990-2004). În perioada 2004-2008, a fost ofiţer specialist în cadrul Serviciului Operaţii Speciale din Direcţia Operaţii a Statului Major General. A fost comandant al Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii” (2008-2009). Din 1 august 2009, este comandantulRegimentului 1 Operaţii Speciale.

A participat la numeroase exerciţii în ţară şi în străinătate, iar între 2000 şi 2001 a îndeplinit funcţia de ofiţer de stat major în cadrul misiunii ONU din Zambia.A publicat mai multe studii de specialitate, în ţară şi străinătate.

N.R.-Titlurile şi subtitlurile aparţin redacţiei

Sursa:

http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/luptatorii-din-umbra-secretele-fortelor-speciale-din-romania-22954.html

http://www.presamil.ro/OM/2011/08/ziar%208.pdf

Col. Gheorghe Trosca asasinat din nou. CNSAS – in slujba cui? Presedintele Romaniei - dezinformat?!

Nu vreau sa comentez. Intreb doar: DE CE, DE CE DOMNULE PRESEDINTE TRAIAN BASESCU? DE CE TOCMAI ACUM CAND INCEPUSEM SA ARATAM, IN CIUDA PROTESTELOR, CA AVEM UN PRESEDINTE CARE POATE LUPTA IMPOTRIVA CRIMEI ORGANIZATE, IMPOTRIVA “SPIONILOR IN SUTANA”, DVS. SEMNATI UN DECRET PRIN CARE “MILITARU” (SPION GRU) ESTE FACUT EROU IAR EROUL REAL, COL. GHEORGHE TROSCA, ESTE FACUT IARASI TERORIST. INTREB IARASI, DOMNULE PRESEDINTE: QUO VADIS???

Incredibil: Traian Basescu a semnat retragerea tilurilor de luptatori si eroi ai Revolutiei pentru cinci militari USLA

Decret privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 a domnului Florea Adrian;

• Decret privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 a domnului Oană Marin;

• Decret privind retragerea titlului de Erou - Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a domnului Cotună Eugen Trandafir;

• Decret privind retragerea titlului de Erou - Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a domnului Coman Dumitru;

• Decret privind retragerea titlului de Erou - Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a domnului Trosca Gheorghe.

Departamentul de Comunicare Publică
28 Februarie 2011
http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12754&_PRID=

Presedintele Traian Basescu a semnat, luni, decretele pentru retragerea titlurilor de Luptator pentru Victoria Revolutiei si Erou - Martir al Revolutiei Romane pentru Adrian Florea, Marin Oana, Eugen Trandafir Cotuna, Dumitru Coman, Gheorghe Trosca, informeaza Mediafax. Presedintia informeaza ca seful statului a semnat, luni, decretele privind retragerea titlului de Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 pentru Adrian Florea si Marin Oana.

De asemenea, presedintele Basescu a semnat decretele pentru retragerea titlului de Erou - Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989 pentru Eugen Trandafir Cotuna, Dumitru Coman si Gheorghe Trosca.

Comisia Parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989 a decis, in octombrie 2010, acordarea avizului pentru inaintarea propunerii de retragere a titlului catre Presedintia Romaniei pentru Gheorghe Trosca, Dumitru Coman, Eugen Trandafir Cotuna, in urma unui aviz primit de la CNSAS.

Gheorghe Trosca a fost sef de Stat Major la USLA, iar Eugen Trandafir Cotuna a fost seful interventiei la aceeasi unitate. Eugen Trandafir Cotuna si Gheorghe Trosca au fost omorati, pe 22 decembrie 1989 noaptea, in fata Ministerului Apararii, dupa un ordin al generalului Militaru legat de trimiterea de trupe in scopul apararii institutiei.

http://forum.md/Themes/basarabia/502826/1

RADU DOINAS – BIROUL 2, SECTIA A II-A INFORMATII A MARELUI STAT MAJOR - ROMANIA

Am preluat din cartea marelui Haralamb Zinca, “Soarele a murit in zori”, o scrisoare. O scrisoare a unui muribund, apasat de pacatele vietii sale tumultuoase, care, undeva, pe drumul vietii sale, s-a intersectat cu unul dintre luptatorii anonimi ai tarii noastre. Inteligenti amundoi, numai ca unul a decis sa-si tradeze tara, in serviciul unei cauze “negre”, nazismul, pe cand celalalt a ales sa-si serveasca tara, Romania, din pozitia de ofiter de informatii in cadrul biroului 2 al MSTM, sectia a II-a Informatii. Cat de nedreapta poate fi, uneori, viata. Cat de inselatoare pot fi, de multe ori, aparentele.

Lectura placuta!

Stimate domnule scriitor,

In ziua in care veti citi aceste randuri, eu voi fi trecut in lumea celor drepti. Nu stiu daca intre timp vom fi apucat sa ne cunoastem, asa cum am dorit din ziua in care am luat hotararea de a ma destainui, lasandu-va mostenire un text, ce-i drept neterminat, a carui valoare literara mi-e greu s-o definesc, dar de a carui valoare documentara nu ma indoiesc nici o clipa. Mai trebuie sa precizez ca scrisoarea de fata a fost conceputa in eventualitatea ca nu vom fi apucat sa mai stam de vorba intre patru ochi… Oricum, si intr-un caz, ca si in celalalt, randurile mele sunt calauzite de gandul bun de a lumina cele mai obscure unghere ale existentei mele…

Domnule,

Gasesc firesc ca gestul meu de a ma adresa dumneavoastra sa va surprinda. Luati-l insa ca venind din partea unui simplu cititor. (Banuiesc ca primiti multe scrisori de la cititori.) Presupun ca dupa citirea textului meu, veti lua o hotarare. Oricare ar fi ea, eu tin sa va multumesc.

Din capul locului, ma simt dator sa va explic de ce dintre atatia scriitori v-am preferat pe dv., impovarandu-va astfel cu o problema complicata. Voi fi sincer: n-ati fost scriitorul meu preferat. N-am fost in viata un cititor de carti politiste… Existenta mea a fost o nesfarsita aventura, de aceea fictiunea artistica nu exercita asupra mea nici o influenta, ma lasa rece, nu ma convinge. Dar ati scris o carte consacrata operatiunilor militare intreprinse de armata romana in capitala Ungariei, la Budapesta, pe care, in cuvantul dv. introductiv, ati proclamat-o carte document. Ei bine, domnule Cara, tocmai cartea aceasta a jucat un rol determinant in optiunea mea. Am suferit de-a lungul anilor multe rani… Una din ele a continuat sa sangereze pana in ultima clipa… Manuscrisul ce-l las in proprietatea dv. si cu dreptul de a va folosi de el cum veti crede de cuviinta, o sa va dezvaluie taina vietii mele.

Stimate domn,

Asa cum afirmati in cuvantul ce precede cartea dv. document, ati stat de vorba cu multi veterani ai razboiului, participanti la luptele de strada de la Budapesta… Am dedus ca despre cei cazuti ati scris fie din documente, fie din marturiile fostilor combatanti. Multi eroi sunt astfel redati istoriei neamului. Consider insa ca unul dintre acestia, pe care n-ati avut cum sa-l depistati, s-ar fi cuvenit sa ocupe in cartea dv. un loc de frunte… Este vorba de un disparut fara urma, de agentul *B-39* din Biroul 2 a Sectiei a II-a Informatii a Marelui Stat Major, pe numele sau adevarat maiorul Radu Doinas… Nu sunt strain de conditiile in care maiorul Radu Doinas a “disparut fara urma”. N-as vrea sa credeti ca sunt unul dintre fostii combatanti… Nu, nu… Desi acum cand, rapus de cancer, astept ceasul drept al “judecatii de apoi”, as fi preferat sa ma infatisez Domnului Dumnezeu ca unul dintre cei care, in uniforma armatei romane, au luptat pentru cauza sfanta a Romaniei… Sa va spun cine sunt eu, domnule Cara, pentru ca, de dincolo de mormant, sa va pot usura investigatiile pe care sunt convins ca le veti intreprinde. In acest scop, am intocmit un soi de fisa… Este singura formula mai clara ce-mi vine in minte… Persoana si activtatea mea au iscat in trecut multe fise… Fise, fise, fise… Viata mea, ca o urmare a faptelor grave savarsite, de care nu ma disculp, nu reprezinta altceva decat o inlantuire de fise. Poate de aici si formula la care apelez despartindu-ma de lumea celor vii.

Numele: VANGHELE

Prenumele: OVIDIU

Prenumele parintilor: Florica, Luca. Au fost plugari. Tatal a murit in decembrie 1940, iar mama in septembrie 1945, cand a aflat ce s-a ales de mine.

Nascut: 1919, martie 10, in comuna Prejmer, jud. Brasov.

Alte nume si porecle purtate: Vasile Chihaia. Mi-a fost dat sa mor si sa fiu ingropat sub acest nume. Daca nu cumva va cer totusi prea mult si daca o sa va fie in puteri, v-as ruga respectuos si din toata inima sa-mi redati pe sfanta cruce de la capataiul mormantului meu, adevarata mea identitate.

Porecle: “Gavrila” (1936) in Fratiile de Cruce; “Martirul” (1939), “Razbunatorul Capitanului” (1941), “Benedict” (1944-45), in timpul guvernului legionar de la Viena; “Crucificatul” (1945-46), in lagarul American de persoane stramutate din Germania; “X-6” – indicativul dat de Serviciul occidental de spionaj; Chihaia Vasile este identitatea cu care am fost parasutat in tara, in martie 1946…; Oaie cel Rau m-a poreclit “Momaia”, iar in puscarie am avut parte de o noua porecla – “Bigotul”.

Studii: Bacalaureatul la Brasov, cu media 9.75 (1936). M-am inscris la Filologie, dar n-am absolvit decat anul I. Cursurile Scolii de spionaj de la Pullach.

Aptitudini: Literatura. Intr-a VII-a, Tinerimea Romana mi-a acordat premiul I pentru nuvela “Adolescenta mioritica”.

Condamnari: La moarte, in 1939 (Procesul Capitanului); tot la moarte, in procesul “Asasinatelor de la Jilava” (1941). In 1947, la 15 ani detentie pentru acte de talharii in cadrul bandei lui Oaie cel Rau.

Stimate domn,

In anii adolescentei, cand pe bancile liceului din Brasov visam sa fiu un continuator al marelui Rebreanu, mi-l imaginam pe scriitor ca pe un doctor… Doctorului, datorita nobilei sale profesiuni, ii este harazit sa asculte suferinte omenesti, sa rosteasca verdicte grave, uneori decisive pentru bolnavii sai. Doamne, sa descoperi inlauntrul pacientului cancer si, in acelasi timp, sa fii constient ca n-ai cum sa-l ajuti, ca dupa o luna, hai sase, omul isi va da, in chinuri groaznice, sufletul!! Am facut aceasta divagatie, deoarece sunt constient ca ceea ce v-am povestit inainte a starnit in inima dv. o fireasca si violenta repulsie… Oare pe doctori nu-i incearca, in fata unui diagnostic, aceeasi senzatie? Da, ii incearca, m-am convins cu ochii mei! Dar vointa lui Esculap ii ajuta in a se depasi…

Apelez la dv. ca la un doctor, si tare mi-ar placea sa stiu ca spovedania mea, care pe orice om cinstit si cu frica de Dumnezeu nu-l poate decat scarbi, a ramas pe masa Dv. de lucru si ca n-ati aruncat-o la cosul de gunoi. Totusi, as vrea sa mentionez ca nu viata mea, cu caderile sale groaznice, este decisiva in manuscrisul alaturat. Exista un paralelism al unor destine – Radu Doinas si Ovidiu Vanghele – pe care m-am straduit sa-l descriu in manuscrisul ce vi-l incredintez. In consecinta, relatandu-va despre destinul lui Doinas, n-am cum sa ocolesc propriu-mi destin. Nu mai insist prea mult asupra zilelor si noptilor petrecute in lagarul din Germania. La Rostock, fanatismul meu in loc sa scada a crescut. Invatasem sa ucid si ucideam. Imi aduc aminte ca in 1943, intr-o toamna, unuia dintre noi – Vieru Dicu – i s-a intentat un proces ad-hoc. N-am asistat la proces. Judecata legionara l-a gasit pe Vieru Dicu, un barbat tanar, de 28 de ani, vinovat de tradare a Legiunii, de spionaj in favoarea lui Eugen Cristescu (seful Serviciului Secret de Informatii pe vremea maresealului Antonescu) si l-a condamnat la moarte prin impuscare. Mie mi s-a incredintat misiunea de a indeplini sentinta. La indicatia personala a lui Horia Sima. Eram doar purtator al “Crucii Albe”. L-am impuscat. Fara sa sovai… Deprinsesem de-acum metoda impuscarii in ceafa. Ca si in alte cazuri, am lipit teava armei de ceafa lui Vieru si am apasat pe tragaci. Un singur glonte am tras. Atat! Mana nu mi-a tremurat, caci o consideram sfanta, adica apartinand uni “martir”, unui “arhanghel”.

Dupa 23 august 1944, a dat din nou “fercirea” peste noi. Precum se stie, prabusindu-se guvernul si regimul lui Antonescu, Hitler i-a cerut lui Horia Sima sa organizeze in exil un guvern legionar. Urmasul Capitanului a acceptat propunerea, desi pentru cei mai multi dintre noi devenise limpede ca Germania pierduse razboiul… Noi am parasit lagarele si ne-am indreptat spre Viena, viitoarea resedinta a guvernului lui Horia Sima. Am ocupat aproape toate hotelurile din capitala Austriei si astfel a inceput lupta pentru putere…

Stimate domnule scriitor,

Din ianuarie 1945 si pana in clipa mortii, drumul meu a fost lung si sinuos. Prabusirea Reichului, terminarea razboiului, lagarele americane de persoane stramutate, recrutarea de catre un serviciu occidental de spionaj, parasutarea in tara, inregimentarea mea in banda lui Oaie cel Rau – toate acestea n-au prea mare importanta pentru scopul apelului ce vi-l adresez… Gasesc insa ca e important sa va marturisesc ce m-a determinat sa ma intorc cu fata catre Dumnezeu, sa-i cad in genunchi si sa-l rog fierbinte sa-mi ierte pacatele, daca mai pot fi iertate.

Am crezut ca pe Doinas il voi da uitarii, m-am leganat insa intr-o iluzie desarta. Intr-o noapte, pe cand mai faceam parte din banda lui Oaie cel Rau, Doinas mi-a rasarit in vis aievea, ca in ultimele clipe ale vietii sale… Plutonul de executie… Ultima dorinta… Ochii sai acuzatori… Apoi, scuipatul sau pe obrazul meu… M-am trezit lac de sudoare, cu inima batand speriata. Am crezut, dupa asta, ca visul n-a fost decat un accident al subconstientului…

Eroare! Cu scurgerea anilor, visul a devenit cosmar. Noapte de noapte, Doinas imi rasarea in somn. Totul se repeta aidoma ca in momentul executiei. Ramaneam in intuneric cu ochii deschisi si-mi revedeam trecutul sangeros. Imi pierdusem pofta de mancare, vlaga… Nu mai ieseam la pradat, iar in cele din urma, Oaie cel Rau m-a dat dracului. Umblam ca o fiara bolnava. Asa am nimerit intr-o buna zi la manastirea de la Horezu. Un calugar jigarit ca si mine mi-a ascultat spovedania, dupa care m-a sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu. “Nu stiu cum sa ma rog… Invata-ma!” l-am implorat. M-a tinut pe langa dansul, in chilia lui… Invatam sa inalt rugaciuni… Obsesia nu ma parasise, dar Dumnezeu ma sfatuia sa indur, caci numai indurand pe pamant, ma mai puteam infatisa lui cu sufletul cat de cat mantuit… Iar dupa ani si ani, cand doctorii au stabilit diagnosticul durerilor mele stomacale – cancer – am inteles si admis ca ma ajunsese pedeapsa lui Dumnezeu…

N-are rost sa mai insist.

Stimate domnule scriitor,

In clipele astea, asteptandu-mi moartea, imi revad existenta, spre impacarea mea sufleteasca, cu alti ochi. Au existat si zile – ce-i drept, foarte, foarte… foarte indepartate – cand mana care ducea fara pic de ezitare arma la ceafa semenului si apasa pe tragaci pentru a omori scria si versuri… Poate ca am avut si un dram de talent, si de sensibilitate… Nu stiu, singurul capitol neadevarat al existentei mele zbuciumate mi se pare adolescenta… Prea a fost frumoasa, ca sa cred ca mi-a apartinut candva…

Domnule,

Va cad in genunchi si va rog cu patima muribundului – intreprindeti tot ce este omeneste posibil pentru a-l reda pe maiorul Doinas Radu patriei, istoriei. Sunt convins ca manuscrisul meu o sa va fie de folos, reprezentand, asa neterminat cum e, un punct de plecare pentru cercetarile dv.

Dumnezeu sa va binecuvanteze familia, activitatea pe care o desfasurati! Va multumesc, Ovidiu Vanghele.

Haralamb Zinca.

Soarele a murit in zori. Editura Militara – 1976.

Nota:

Recomandam tuturor celor pasionati de istorie si carte de spionaj cele cinci carti (volume) ale scriitorului Haralamb Zinca din seria “Pe urmele agentului B-39”:

- Soarele a murit in zori

- Toamna cu frunze negre

- Anotimpurile mortii

- Destinul capitanului Iamandi

- Operatiunea Soare

"...Acum, cand de moarte ma mai despart doar un numar de ore sau de zile, cand simt ca mintea mea s-a imbogatit si cu intelepciunea de pe urma, pot sa afirm cu mana pe inima ca NU exista in lume spion fericit, oricat de mari si de spectaculoase ar fi rezultatele actiunilor sale. Nu ca spionul ar fi un tip ce refuza fericirea, ci pentru ca inauntrul fiintei sale timpul grefeaza un inexplicabil dispozitiv biologic care-i secreta nefericire...".

http://biroul2mstm.blogspot.com/

A consemnat,

Victor NITA