luni, 28 februarie 2011

RADU DOINAS – BIROUL 2, SECTIA A II-A INFORMATII A MARELUI STAT MAJOR - ROMANIA

Am preluat din cartea marelui Haralamb Zinca, “Soarele a murit in zori”, o scrisoare. O scrisoare a unui muribund, apasat de pacatele vietii sale tumultuoase, care, undeva, pe drumul vietii sale, s-a intersectat cu unul dintre luptatorii anonimi ai tarii noastre. Inteligenti amundoi, numai ca unul a decis sa-si tradeze tara, in serviciul unei cauze “negre”, nazismul, pe cand celalalt a ales sa-si serveasca tara, Romania, din pozitia de ofiter de informatii in cadrul biroului 2 al MSTM, sectia a II-a Informatii. Cat de nedreapta poate fi, uneori, viata. Cat de inselatoare pot fi, de multe ori, aparentele.

Lectura placuta!

Stimate domnule scriitor,

In ziua in care veti citi aceste randuri, eu voi fi trecut in lumea celor drepti. Nu stiu daca intre timp vom fi apucat sa ne cunoastem, asa cum am dorit din ziua in care am luat hotararea de a ma destainui, lasandu-va mostenire un text, ce-i drept neterminat, a carui valoare literara mi-e greu s-o definesc, dar de a carui valoare documentara nu ma indoiesc nici o clipa. Mai trebuie sa precizez ca scrisoarea de fata a fost conceputa in eventualitatea ca nu vom fi apucat sa mai stam de vorba intre patru ochi… Oricum, si intr-un caz, ca si in celalalt, randurile mele sunt calauzite de gandul bun de a lumina cele mai obscure unghere ale existentei mele…

Domnule,

Gasesc firesc ca gestul meu de a ma adresa dumneavoastra sa va surprinda. Luati-l insa ca venind din partea unui simplu cititor. (Banuiesc ca primiti multe scrisori de la cititori.) Presupun ca dupa citirea textului meu, veti lua o hotarare. Oricare ar fi ea, eu tin sa va multumesc.

Din capul locului, ma simt dator sa va explic de ce dintre atatia scriitori v-am preferat pe dv., impovarandu-va astfel cu o problema complicata. Voi fi sincer: n-ati fost scriitorul meu preferat. N-am fost in viata un cititor de carti politiste… Existenta mea a fost o nesfarsita aventura, de aceea fictiunea artistica nu exercita asupra mea nici o influenta, ma lasa rece, nu ma convinge. Dar ati scris o carte consacrata operatiunilor militare intreprinse de armata romana in capitala Ungariei, la Budapesta, pe care, in cuvantul dv. introductiv, ati proclamat-o carte document. Ei bine, domnule Cara, tocmai cartea aceasta a jucat un rol determinant in optiunea mea. Am suferit de-a lungul anilor multe rani… Una din ele a continuat sa sangereze pana in ultima clipa… Manuscrisul ce-l las in proprietatea dv. si cu dreptul de a va folosi de el cum veti crede de cuviinta, o sa va dezvaluie taina vietii mele.

Stimate domn,

Asa cum afirmati in cuvantul ce precede cartea dv. document, ati stat de vorba cu multi veterani ai razboiului, participanti la luptele de strada de la Budapesta… Am dedus ca despre cei cazuti ati scris fie din documente, fie din marturiile fostilor combatanti. Multi eroi sunt astfel redati istoriei neamului. Consider insa ca unul dintre acestia, pe care n-ati avut cum sa-l depistati, s-ar fi cuvenit sa ocupe in cartea dv. un loc de frunte… Este vorba de un disparut fara urma, de agentul *B-39* din Biroul 2 a Sectiei a II-a Informatii a Marelui Stat Major, pe numele sau adevarat maiorul Radu Doinas… Nu sunt strain de conditiile in care maiorul Radu Doinas a “disparut fara urma”. N-as vrea sa credeti ca sunt unul dintre fostii combatanti… Nu, nu… Desi acum cand, rapus de cancer, astept ceasul drept al “judecatii de apoi”, as fi preferat sa ma infatisez Domnului Dumnezeu ca unul dintre cei care, in uniforma armatei romane, au luptat pentru cauza sfanta a Romaniei… Sa va spun cine sunt eu, domnule Cara, pentru ca, de dincolo de mormant, sa va pot usura investigatiile pe care sunt convins ca le veti intreprinde. In acest scop, am intocmit un soi de fisa… Este singura formula mai clara ce-mi vine in minte… Persoana si activtatea mea au iscat in trecut multe fise… Fise, fise, fise… Viata mea, ca o urmare a faptelor grave savarsite, de care nu ma disculp, nu reprezinta altceva decat o inlantuire de fise. Poate de aici si formula la care apelez despartindu-ma de lumea celor vii.

Numele: VANGHELE

Prenumele: OVIDIU

Prenumele parintilor: Florica, Luca. Au fost plugari. Tatal a murit in decembrie 1940, iar mama in septembrie 1945, cand a aflat ce s-a ales de mine.

Nascut: 1919, martie 10, in comuna Prejmer, jud. Brasov.

Alte nume si porecle purtate: Vasile Chihaia. Mi-a fost dat sa mor si sa fiu ingropat sub acest nume. Daca nu cumva va cer totusi prea mult si daca o sa va fie in puteri, v-as ruga respectuos si din toata inima sa-mi redati pe sfanta cruce de la capataiul mormantului meu, adevarata mea identitate.

Porecle: “Gavrila” (1936) in Fratiile de Cruce; “Martirul” (1939), “Razbunatorul Capitanului” (1941), “Benedict” (1944-45), in timpul guvernului legionar de la Viena; “Crucificatul” (1945-46), in lagarul American de persoane stramutate din Germania; “X-6” – indicativul dat de Serviciul occidental de spionaj; Chihaia Vasile este identitatea cu care am fost parasutat in tara, in martie 1946…; Oaie cel Rau m-a poreclit “Momaia”, iar in puscarie am avut parte de o noua porecla – “Bigotul”.

Studii: Bacalaureatul la Brasov, cu media 9.75 (1936). M-am inscris la Filologie, dar n-am absolvit decat anul I. Cursurile Scolii de spionaj de la Pullach.

Aptitudini: Literatura. Intr-a VII-a, Tinerimea Romana mi-a acordat premiul I pentru nuvela “Adolescenta mioritica”.

Condamnari: La moarte, in 1939 (Procesul Capitanului); tot la moarte, in procesul “Asasinatelor de la Jilava” (1941). In 1947, la 15 ani detentie pentru acte de talharii in cadrul bandei lui Oaie cel Rau.

Stimate domn,

In anii adolescentei, cand pe bancile liceului din Brasov visam sa fiu un continuator al marelui Rebreanu, mi-l imaginam pe scriitor ca pe un doctor… Doctorului, datorita nobilei sale profesiuni, ii este harazit sa asculte suferinte omenesti, sa rosteasca verdicte grave, uneori decisive pentru bolnavii sai. Doamne, sa descoperi inlauntrul pacientului cancer si, in acelasi timp, sa fii constient ca n-ai cum sa-l ajuti, ca dupa o luna, hai sase, omul isi va da, in chinuri groaznice, sufletul!! Am facut aceasta divagatie, deoarece sunt constient ca ceea ce v-am povestit inainte a starnit in inima dv. o fireasca si violenta repulsie… Oare pe doctori nu-i incearca, in fata unui diagnostic, aceeasi senzatie? Da, ii incearca, m-am convins cu ochii mei! Dar vointa lui Esculap ii ajuta in a se depasi…

Apelez la dv. ca la un doctor, si tare mi-ar placea sa stiu ca spovedania mea, care pe orice om cinstit si cu frica de Dumnezeu nu-l poate decat scarbi, a ramas pe masa Dv. de lucru si ca n-ati aruncat-o la cosul de gunoi. Totusi, as vrea sa mentionez ca nu viata mea, cu caderile sale groaznice, este decisiva in manuscrisul alaturat. Exista un paralelism al unor destine – Radu Doinas si Ovidiu Vanghele – pe care m-am straduit sa-l descriu in manuscrisul ce vi-l incredintez. In consecinta, relatandu-va despre destinul lui Doinas, n-am cum sa ocolesc propriu-mi destin. Nu mai insist prea mult asupra zilelor si noptilor petrecute in lagarul din Germania. La Rostock, fanatismul meu in loc sa scada a crescut. Invatasem sa ucid si ucideam. Imi aduc aminte ca in 1943, intr-o toamna, unuia dintre noi – Vieru Dicu – i s-a intentat un proces ad-hoc. N-am asistat la proces. Judecata legionara l-a gasit pe Vieru Dicu, un barbat tanar, de 28 de ani, vinovat de tradare a Legiunii, de spionaj in favoarea lui Eugen Cristescu (seful Serviciului Secret de Informatii pe vremea maresealului Antonescu) si l-a condamnat la moarte prin impuscare. Mie mi s-a incredintat misiunea de a indeplini sentinta. La indicatia personala a lui Horia Sima. Eram doar purtator al “Crucii Albe”. L-am impuscat. Fara sa sovai… Deprinsesem de-acum metoda impuscarii in ceafa. Ca si in alte cazuri, am lipit teava armei de ceafa lui Vieru si am apasat pe tragaci. Un singur glonte am tras. Atat! Mana nu mi-a tremurat, caci o consideram sfanta, adica apartinand uni “martir”, unui “arhanghel”.

Dupa 23 august 1944, a dat din nou “fercirea” peste noi. Precum se stie, prabusindu-se guvernul si regimul lui Antonescu, Hitler i-a cerut lui Horia Sima sa organizeze in exil un guvern legionar. Urmasul Capitanului a acceptat propunerea, desi pentru cei mai multi dintre noi devenise limpede ca Germania pierduse razboiul… Noi am parasit lagarele si ne-am indreptat spre Viena, viitoarea resedinta a guvernului lui Horia Sima. Am ocupat aproape toate hotelurile din capitala Austriei si astfel a inceput lupta pentru putere…

Stimate domnule scriitor,

Din ianuarie 1945 si pana in clipa mortii, drumul meu a fost lung si sinuos. Prabusirea Reichului, terminarea razboiului, lagarele americane de persoane stramutate, recrutarea de catre un serviciu occidental de spionaj, parasutarea in tara, inregimentarea mea in banda lui Oaie cel Rau – toate acestea n-au prea mare importanta pentru scopul apelului ce vi-l adresez… Gasesc insa ca e important sa va marturisesc ce m-a determinat sa ma intorc cu fata catre Dumnezeu, sa-i cad in genunchi si sa-l rog fierbinte sa-mi ierte pacatele, daca mai pot fi iertate.

Am crezut ca pe Doinas il voi da uitarii, m-am leganat insa intr-o iluzie desarta. Intr-o noapte, pe cand mai faceam parte din banda lui Oaie cel Rau, Doinas mi-a rasarit in vis aievea, ca in ultimele clipe ale vietii sale… Plutonul de executie… Ultima dorinta… Ochii sai acuzatori… Apoi, scuipatul sau pe obrazul meu… M-am trezit lac de sudoare, cu inima batand speriata. Am crezut, dupa asta, ca visul n-a fost decat un accident al subconstientului…

Eroare! Cu scurgerea anilor, visul a devenit cosmar. Noapte de noapte, Doinas imi rasarea in somn. Totul se repeta aidoma ca in momentul executiei. Ramaneam in intuneric cu ochii deschisi si-mi revedeam trecutul sangeros. Imi pierdusem pofta de mancare, vlaga… Nu mai ieseam la pradat, iar in cele din urma, Oaie cel Rau m-a dat dracului. Umblam ca o fiara bolnava. Asa am nimerit intr-o buna zi la manastirea de la Horezu. Un calugar jigarit ca si mine mi-a ascultat spovedania, dupa care m-a sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu. “Nu stiu cum sa ma rog… Invata-ma!” l-am implorat. M-a tinut pe langa dansul, in chilia lui… Invatam sa inalt rugaciuni… Obsesia nu ma parasise, dar Dumnezeu ma sfatuia sa indur, caci numai indurand pe pamant, ma mai puteam infatisa lui cu sufletul cat de cat mantuit… Iar dupa ani si ani, cand doctorii au stabilit diagnosticul durerilor mele stomacale – cancer – am inteles si admis ca ma ajunsese pedeapsa lui Dumnezeu…

N-are rost sa mai insist.

Stimate domnule scriitor,

In clipele astea, asteptandu-mi moartea, imi revad existenta, spre impacarea mea sufleteasca, cu alti ochi. Au existat si zile – ce-i drept, foarte, foarte… foarte indepartate – cand mana care ducea fara pic de ezitare arma la ceafa semenului si apasa pe tragaci pentru a omori scria si versuri… Poate ca am avut si un dram de talent, si de sensibilitate… Nu stiu, singurul capitol neadevarat al existentei mele zbuciumate mi se pare adolescenta… Prea a fost frumoasa, ca sa cred ca mi-a apartinut candva…

Domnule,

Va cad in genunchi si va rog cu patima muribundului – intreprindeti tot ce este omeneste posibil pentru a-l reda pe maiorul Doinas Radu patriei, istoriei. Sunt convins ca manuscrisul meu o sa va fie de folos, reprezentand, asa neterminat cum e, un punct de plecare pentru cercetarile dv.

Dumnezeu sa va binecuvanteze familia, activitatea pe care o desfasurati! Va multumesc, Ovidiu Vanghele.

Haralamb Zinca.

Soarele a murit in zori. Editura Militara – 1976.


Nota:

Recomandam tuturor celor pasionati de istorie si carte de spionaj cele cinci carti (volume) ale scriitorului Haralamb Zinca din seria “Pe urmele agentului B-39”:

- Soarele a murit in zori

- Toamna cu frunze negre

- Anotimpurile mortii

- Destinul capitanului Iamandi

- Operatiunea Soare


"...Acum, cand de moarte ma mai despart doar un numar de ore sau de zile, cand simt ca mintea mea s-a imbogatit si cu intelepciunea de pe urma, pot sa afirm cu mana pe inima ca NU exista in lume spion fericit, oricat de mari si de spectaculoase ar fi rezultatele actiunilor sale. Nu ca spionul ar fi un tip ce refuza fericirea, ci pentru ca inauntrul fiintei sale timpul grefeaza un inexplicabil dispozitiv biologic care-i secreta nefericire...".

http://biroul2mstm.blogspot.com/

A consemnat,

Victor NITA

2 comentarii:

  1. Frumos... Unde-s scriitorii de altadata?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ronin, tot lacrima de inger ai ramas.

    RăspundețiȘtergere