Iubiri de fantoma sau fantoma iubirii !!!

Pe Luiza am intalnit-o pentru prima data la una din receptiile oferite de ambasada Marii Britanii. Imi atrasese atentia nu atat de mult frumusetea sau ususrinta cu care ea dialoga si impartea zambete celor din jur ci mai cu seama aerul sau de copil inocent, pus mereu pe sotii, incercand sa transforme razboiul, cu toata mizeria si suferinta sa, intr-un joc in care copiii aveau un rol principal. Un stat major condus si compus din copii. Hmm!

Meseria sa de jurnalist o aducea zilnic in contact cu tot felul de persoane din mai toate categoriile sociale. Reusise sa se faca placuta atat in clasele de jos dar mai cu seama printre cei care compuneau clasele de sus. Nici colegii de la redactie nu ramasesera fara reactie la sarmul sau natural si copilaresc.

Maiorul Medoiu, asa cum ii sta bine unui ofiter de informatii militare, imi povestise, intr-una din zile, de ideea de a o recruta pe Luiza. Oameni ca ea mai rar, insa eu, din proprie experienta, as fi vrut sa o crut pe ea, pe Luiza, de mizeriile si suferintele unei asemenea meserii. O meserie necesara, extrem de necesara, dar nu lipsita de mizerii si riscuri extreme. Claudia isi daduse ultima suflare in bratele mele, brate care odinioara avusesera grija de ea si care o purtasera de atatea ori, in orele tarzii ale Bucurestiului, alergand si razand ca doi copii. Nu reusisem sa fiu acolo. Imi reprosam asta permanent si aveam sa mi-o reprosez toata viata. In ciuda protestelor mele, Claudia, acceptase lumea dura a spionajului. O facuse, stiu, din cele mai curate motive. Era inteligenta si indrazneata. Vroia sa schimbe lumea. Sa o faca mai sigura si mai frumoasa. Poate ca si reusise intr-o oarecare masura. Dar cu ce sacrificiu. Nu stiu daca mai eram in stare sa mai pierd pe altcineva. Cati oare stiu pana unde poate merge natura noastra umana si de unde incepe sa cedeze? Antrenamentele grele imi descoperisera un lucru. Puteam fi de gheata. Si eram. Si nu doar un sloi, ci o intreaga calota, daca era nevoie. Daca toate victimele, din sutele de operatiuni la care luasem parte in ultimii 22 de ani, ma lasau, adeseori, rece, fara sentimente, acum, in schimb, ceva inlauntrul meu nu imi dadea pace. Un lucru era cert. Nu vroiam sa o pierd si pe Luiza...

Va urma!