IEZUITII SI IMPLICAREA LOR IN SISTEMUL EDUCATIONAL

 

ŞCOLILE IEZUITE

Acest studiu trebuie să clarifice faptul că învăţătorii protestanţi au slăbit şi au făcut ca denorninaţiunea protestantă să nu fie în stare să reziste în faţa atacului lansat de papalitate prin sistemul de educaţie introdus de Loyola, întemeietorul

ordinului iezuiţilor. Mai înainte de aceasta, biserica catolică şi-a dat seama de neputinţa ei de a se împotrivi marii mişcări protestante, inaugurate de mii de misionari educaţi în şcolile creştine ale lui Luther şi Melanchton. Notând însă faptul că biserica protestantă s-a întors la ortodoxismul mort sub conducerea ineficientă a succesorilor lui Luther, papalitatea a recunoscut punctul slab, vulnerabil al protestantismului.

ORDINUL IEZUIŢILOR a avut ca misiune specială combaterea Reformaţiunii. Fiind cel mai eficient mijloc de blocare a progresului, a dezvoltării protestantismului, ei au ţintit la controlul educaţiei. Au dezvoltat o imensă activitate educaţională în ţările protestante şi „au câştigat o mare reputaţie pentru şcolile lor. Mai mult decât orice altceva, aceasta a stopat progresul Reformaţiunii şi „au reuşit chiar să recâştige teritorii cucerite deja de

protestantism... Ei au lucrat în principal prin şcolile lor, pe care le-au înfiinţat şi le-au controlat în număr mare. Fiecare membru al ordinului (iezuit) a devenit un profesor competent şi practic.”

URMĂTOARELE METODE de învăţare sunt caracteristice şcolilor iezuite: „Memoria era cultivată ca un mijloc de a împiedica activitatea liberă de gândire şi claritatea judecăţii”. În loc de independenţă, „metoda lor de disciplină era un sistem mutual de neîncredere, spionaj şi informare. Ascultarea implicită elibera pe elev de orice responsabilitate în ceea ce priveşte justificarea morală a faptelor lor.”

„Iezuiţii s-au folosit mult de competiţie. Cel care ştia cum să trezească spiritul de întrecere sau rivalitate a găsit cei mai puternic mijloc auxiliar în lucrarea sa de profesor.

Nimic nu putea fi mai onorabil decât a depăşi, a o lua înaintea colegului tău student şi nimic nu era mai dezonorant decât a fi întrecut. Premiile erau împărţite celor mai buni elevi şi cu cea mai mare solemnitate... Această educaţie urmărea rezultate de efect cum să uluiască lumea prin strălucirea lor; o dezvoltare armonioasă nu conta... 

Iezuiţii nu urmăreau dezvoltarea tuturor facultăţilor elevilor lor, ci numai a celor receptive şi reproductive.” Când un student „putea să facă o expunere strălucită din resursele unei memorii bine dotate (aprovizionate) însemna că el a atins punctul cel mai înalt la care iezuiţii au căutat să-l aducă.”

„Originalitatea şi independenţa gândirii, iubirea adevărului de dragul adevărului, puterea gândirii şi a formării unor judecăţi corecte nu numai că erau neglijate, ci erau chiar reprimate, înăbuşite de sistemul iezuit.” 

 

„Sistemul iezuit de educaţie a avut un succes deosebit şi, timp de un secol, aproape toţi oamenii de frunte ai creştinătăţii au venit din şcolile iezuite.” 
 

SUCCESUL ŞCOLILOR IEZUITE

Cu privire la succesul sistemului de educaţie iezuit în infrângerea protestanţilor nepăsători şi indiferenţi, citim: „Ei şi-au adus la îndeplinire scopul lor”. Ei au eclipsat şcolile protestante şi, asemenea unui parazit, le-au „supt” viaţa.   

„Munca lor era dedicată în primul rând Universităţilor. Protestanţii şi-au chemat înapoi copiii din şcolile de la distanţe mari la care învăţau şi i-au încredinţat grijii iezuite.

Iezuiţii ocupau posturile de profesori... Ei au cucerit Germania pe propriul lor teren, în casele lor şi au smuls astfel de la ei o parte a ţării lor natale.”

Această cucerire s-a întins în mod rapid în mai toate ţările Europei. Ei au cucerit Anglia, luând pe tinerii englezi la Roma şi educându-i în şcolile iezuite, trimiţându-i apoi înapoi ca misionari şi profesori în ţările lor de baştină. Şi, în acest fel, ei s-au instalat în şcolile din Anglia. 

Iezuiţii au invadat, de asemenea, şi lumea nouă, unde s-au fixat bine şi de atunci au folosit şi aici metodele lor caracteristice. Aici, ca şi în alte părţi, singurul lor scop a fost acela de „a obţine în exclusivitate conducerea educaţiei, astfel încât, luând pe tineri în mâinile lor, să-i poată modela după chipul şi asemănarea lor”

„În cincizeci de ani din ziua în care Luther a ars Bula papei Leon în faţa porţii din

Wittenberg, protestanţii au atins cea mai înaltă culme a lor, o ascendenţă pe care însă au pierdu-o în curând şi pe care n-au mai recâştigat-o niciodată.”

„Cum se face că protestantismul care a realizat atât de mult, cu toate acestea, n-a mai făcut nimic? Cum se face că biserica Romei, care a pierdut o mare parte a Europei, nu numai că a încetat să mai piardă, dar realmente a recâştigat aproape jumătate din ceea ce a pierdut? Aceasta este în mod sigur cea mai curioasă şi mai importantă întrebare.”

Am avut deja răspunsul, bine formulat astfel de către Macaulay, care a înţeles rolul jucat de şcolile iezuite întemeiate de Loyola: „Astfel a fost celebrul Ignatius Loyola, care, în marea contrareformaţiune, a avut aceeaşi parte pe care a avut-o Luther în marea mişcare protestantă. La picioarele acestui iezuit au fost educaţi tinerii din înalta societate sau clasa de mijloc de la copilărie şi până la maturitate, de la primele noţiuni şi până la cursurile de retorică şi filozofie... Marele ordin a mers înainte biruitor şi ca să biruiască. Primul lor obiectiv a fost acela de a nu scoate, a nu excomunica pe nimeni din biserică...”

Studii de educatie crestina - E.A. Sutherland