Pentru a scăpa de acest coşmar, de o securitate naţională românească, susţinută de majoritatea populaţiei, s-a inventat acea diversiune din decembrie 1989, cunoscută sub numele de securişti – terorişti. Securitatea trebuia satanizată şi anatemizată prin procedee atât de teribile, încât şi celui mai curat român să-i fie frică să-i ia apărarea. Trebuia creată o axiomă psiho – socială, trebuia introdusă cu forta în mintea fiecărui român ideea că Securitatea e o organizaţie criminală. Nici un membru al Securităţii nu a luat apărarea dictatorilor. Mai mult, la 22 decembrie 1989, Securitatea din Târgovişte a reţinut cuplul dictatorial, predându-l unei unităţi a Armatei. Acest fapt a produs mare derută: timp de câteva ore, agentura de spionaj străină din ţară a înroşit telefoanele raportând în străinătate că Securitatea nu iese la luptă, nu se poate porni războiul civil. Cu toate provocările făcute, cu toate dezinformările, cu toate crimele savârşite împotriva lor, securiştii români nu au acceptat războiul fratricid. Pentru asta, cândva, după ce ne vom trezi din dezinformare, va trebui să le mulţumim. Iar unii, va trebui să roşim.
***
Un deputat fesenist mi-a mărturisit, în prezenţa unui coleg ziarist şi a unui reportofon (mascat) faptul că în decembrie 1989, Securitatea naţională a fost sacrificată pentru salvarea structurilor PCR. Poporul revoltat cerea insistent renunţarea nu numai la dictatură, ci şi la comunism: erau în pericol iminent Comitetul Central, Marea Adunare Naţională, Consiliul de Stat, câteva sute de mii de activişti de partid. În aceste condiţii, tovarăşii perestroikişti căţăraţi la putere au luat hotărârea să canalizeze ura populară către serviciile secrete, organizând criminala înscenare televizată, prin care au fost ucişi peste 900 de oameni nevinovaţi.
Pavel Coruţ
"Orice stat are servicii de informaţii secrete şi orice serviciu de informaţii lucrează cu informatori. După părerea, deformată, a unora, România nu avea voie să aibă asemenea servicii de informaţii. Campania dusă împotriva celor care au lucrat în serviciile secrete – ofiţeri şi colaboratori ai lor – continuă. De ce oare?"
RăspundețiȘtergerePaul Carpen - ofiter (r) DIE
Aseara, in drum spre aeroport, un prieten imi povestea cate ceva despre sloganul din dec. 1989. Un slogan care vad ca este intretinut si acum, in 2011. Este vorba de sloganul "securistii-teroristii". Asa cum am mai spus, organele de securitate au fost dizolvate de FSN pentru ca jaful pornit, cu o crima (asasinarea familiei Ceausescu), sa nu poata fi oprit de cei are aveau pregatirea necesara. Adica de ofiterii de securitate si nu de politrucii din securitate care erau partasi la jaf. Daca revolutia ar fi fost preluata de securitate, Romania ar fi aratat altfel astazi. Cei care au citit cartea domnului Carpen, Spion de Prisos, ar intelege mai bine dezamagirea acelor ofiteri de informatii care vad, din pacate, cum si dupa 20 de ani, sloganul are efecte si adepti.
RăspundețiȘtergereDraga Ronin, eu cred ca principalul motiv pentru care a fost distrusa securitatea romaneasca este faptul ca era ultimul bastion care statea in calea celor care aveau alte planuri pentru Romania. Acele planuri au meritat toata campania de denigrare din ultimii ani premergatori revolutiilor anticomuniste din Europa. Ceea ce nu au prevazut ei este faptul ca securitatea isi va asuma rolul de scut. Sloganul "securistii- teroristii" este o creatie ad hoc, o improvizatie la fata locului, pentru a mai distruge atat cat se poate, pentru ca totusi romanii nu au cazut in capcana lor si nu i-au pus la zid pe toti, asa cum era programul: o baie de sange pentru Romania.
RăspundețiȘtergereE adevarat ca mentalitatile se schimba greu, mai ales daca ai in vedere faptul ca avem destui interesati ca mitul acela absurd sa continue sa existe. Ofiterii de informatii au dreptate sa fie dezamagiti, dar poate ca principala cauza este lipsa de comunicare cu societatea civila, cauza care ar putea fi eliminata de GIS. Poate pornim odata si odata proiectul acela.
Si ce e de facut ? Sau ce a mai ramas de facut , in mod real si posibil ?
RăspundețiȘtergere