Secretele lui Fidel Castro
In noiembrie 1959, in Cuba sosea corespondentul TASS (agentia sovietica de informatii), Aleksandr Ivanovici Alekseiev. Era la mai putin de un an de la cucerirea puterii in Cuba de catre Fidel Castro si oamenii sai, in decembrie 1958.
Corespondentul TASS nu era insa un personaj obisnuit. Pe numele sau adevarat Aleksandr I. Sitov, el avea o indelungata si plina de succes cariera in KGB.
Ca ofiter sovietic de influenta, Sitov (alias "Alekseiev") utilizase mai multe identitati false in misiunile secrete din Franta (1946-1951), Olanda (1951-1954) si Argentina (1954-1958), dupa cum sustine John Barror in "KGB" (Corgi, Londra, 1974), la pagina 534. Sitov, care vorbea perfect spaniola, fusese trimis in Cuba in 1959 cu o misiune speciala: colectarea de informatii secrete privind biografia noului lider cubanez, Fidel Castro, pe care sovieticii il considerau atunci un fel de "cal troian" al americanilor. "Miscarea" sa venise la putere, in Cuba, in urma unei operatiuni a CIA. In 1959, KGB avea mai multe motive sa-l considere pe Fidel Castro un "agent de penetrare" sau o "cartita", un agent de influenta plantat cu abilitate de americani in blocul sovietic.
"Experiment" al CIA
Termenul "cartita" fusese introdus in romanele sale de spionaj de John le Carre (nume real David Cornwell), apoi rapid adoptat de serviciile secrete. Spre sfarsitul lui 1959, sovieticii aveau informatii disparate despre Fidel Castro, pe care doreau sa le verifice in Cuba. Directoratul 2 din KGB il considera pe Fidel Castro o "supercartita", infiltrata abil de CIA in lagarul comunist (vezi si Thomas Powers, "The Man who Kept the Secrets", New York, Pocket Books, 1979, p. 406). Vadim Lestov, corespondent "Pravda" la Havana si ofiter KGB - expulzat din Cuba in 1968 pentru participarea la o tentativa de rasturnare de la putere a lui Fidel - relata ca in Cuba circula un "banc politic". La televiziunea americana era anuntata aparitia unui foarte important lider politic. La ora respectiva apare Fidel Castro, care le spune radios telespectatorilor americani: "Hai sa va povestesc despre experienta mea de agent CIA in Cuba". Lestov sustinea ca Fidel Castro era un "experiment" al CIA, care incerca sa "discrediteze" astfel comunismul in America Latina.
In romanul lui Juan Archoucha, "Operation Viceversa" (Barcelona, Arcos Vergara, 1983) apare un agent CIA care incearca sa-i salveze viata lui Fidel Castro, urmarit de asasinii din KGB.
Carlos Franqui, un apropiat al lui Fidel Castro, scrie in "Family Portrait with Fidel" (New York, Random House, 1984, p.115): "CIA, care apare public drept inamicul lui Fidel, in realitate i-a fost intotdeauna un aliat", comentand debarcarea nereusita a emigrantilor cubanezi de la Playa Giron, devenita "Golful Porcilor".
Teroristul de dreapta Orlando Bosch, care a luptat contra lui Fidel Castro la mijlocul anilor '60, a avertizat mediile emigrantilor cubanezi din Florida sa nu se increada in afirmatiile CIA daca vor sa lupte contra lui Castro (vezi Taylor Branch, John Rotchild, "The Incident" din "Squire", martie 1972, p. 57).
Recrutat de sovietici in adolescenta
Mai multi autori care au cercetat atent biografia lui Fidel Castro sustin ca liderul cubanez ar fi fost recrutat, inca din adolescenta, de un ofiter de informatii sovietic aflat la Havana, G.V. Basirov. Ipoteza este sustinuta de Nathaniel Weyl in "Red Star over Cuba" (New York, Hilmann/Mac fadden, 1961).
Cartea lui Weyl a fost inspirata de un articol semnat de ziaristul cubanez Salvador Diaz-Versons, in "El mundo in exil", 19 octombrie 1960: "Fidel Castro lucreaza pentru rusi de 17 ani", articol care nu poate fi, totusi, considerat decat o simpla ipoteza de lucru.
Un alt aspect care a atras atentia celor din KGB a fost "modul profesionist" in care Castro - odata ajuns la putere - s-a apropiat de sovietici: Castro si-a oferit serviciile, dar a pus si conditii. In plus, Castro s-a "imprietenit" cu ofiterii KGB din Cuba, organizand "betii" si "partide cu femei" care au starnit mari suspiciuni la sediul KGB de la Moscova (Arkady Shevchenko, "Breaking with Moscow", New York, Ballantine, 1985, p. 187).
Era oare Fidel Castro un "cal troian " al CIA, infiltrat in blocul sovietic? A devenit el un "cal troian" al KGB? Sau era un "cal troian" al iezuitilor, cei care l-au pregatit in adolescenta pentru misiuni secrete? Intamplator sau nu, lui Fidel Castro i se mai spune in Cuba si "El caballo" ("Calul"), dupa cum aminteste Georgie Anne Geyer in "Guerilla Prince" (Boston, Little, Brown& Company, 1991, p. 205).
Fructul unei legaturi extraconjugale
Pe numele sau complet Fidel Alejandro Castro Ruz, Castro s-a nascut la 13 august 1926 la Biran, o mica asezare fondata de "United fruit Company", langa Mayari, aproape de Nipe Bay, pe Coasta de Nord a provinciei Oriente. Primii cinci ani, Castro i-a petrecut la Manacas Estate, proprietatea tatalui sau. Intr-un amplu interviu acordat parintelui brazilian Frei Betto in 1985, Fidel Castro a dat multe detalii interesante cu privire la copilaria sa. El a afirmat ca a fost fructul legaturii extraconjugale, bigame, dintre tatal sau - Angel Castro - si o servitoare de la mosia lor din Biran, Lina Ruz. Fidel Castro nu a fost singurul copil al celor doi. Multi ani, micul Fidel a fost nevoit sa locuiasca in casuta construita de Angel Castro metresei sale. Astfel, sustine Castro, tatal sau a avut, ani de zile, doua familii si doua locuinte. Abia dupa moartea sotiei oficiale, Angel Castro s-a insurat cu mama lui Fidel, Lina Ruz. Faptul ca era bastard, subliniaza Castro, nu era cea mai grea problema.
La sapte ani nu era botezat
Problema dramatica era ca provenea dintr-o "relatie bigama", sustine Castro in cartea parintelui Frei Betto. Ceea ce atat societatea cubaneza, cat si Biserica Catolica condamnau ferm. De aici, spune Castro, a decurs un alt mare necaz si traumatism care i-a marcat copilaria: pana la sapte ani, cand trebuia sa mearga la scoala, Fidel Castro nu a avut un nume! Nu a fost botezat! Acest lucru, extrem de traumatizant pentru un copil, l-a marcat ani de zile. Deoarece nu fusese botezat, prietenii de joaca il strigau "Evreul", desi ambii parinti erau catolici. Oare cata ura trebuie sa se fi strans in sufletul unui copil, blestemat de relatia bigama a tatalui sau sa nu aiba, ani in sir, un nume (Frei betto: "Fidel and the Religion", New York, Simon& Schuster, 1987, pp. 99-101, 105). Dupa ce a fost botezat de bunic si a ajuns la varsta scolarizarii, parintii l-au trimis pe Fidel la Santiago de Cuba, capitala provinciei Oriente, la "La Salle School", o scoala organizata si condusa de misiunea Fratilor crestini. Mai tarziu, Fidel Castro a fost transferat la "Dolores School", scoala care apartinea Ordinului Iezuit. Un ordin care reprezinta, in fapt, de cateva secole, serviciul secret al Vaticanului.
Educat de iezuiti
In 1942, Fidel Castro se inscrie la "Belen High School", liceu condus tot de iezuiti. Ca licean, Fidel Castro se remarca prin tinuta sa atletica, prin memoria vizuala si prin interminabila logoree cu care isi exaspera colegii. Belen High School are drept mentor spiritual pe parintele Albert de Castro (nici o legatura de rudenie), un preot mare admirator al Falangei dictatorului spaniol Francisco Franco, ce nutrea totodata puternice sentimente anti-americane (Jules Dubois, "Fidel Castro", New york, Bobbs-Merrill, 1959, p. 14). La "Belen High School", preotul Alberto de Castro intemeiase o societate secreta de tip elitist, numita "Convivio", in care i-a atras pe adolescentii care manifestau "talente politice". "Convivio" reprezinta un moment important pentru formarea intelectuala si politica a adolescentului Fidel Castro. "Convivio" milita pentru o America Latina hispanica, unita, opusa anglo-saxonilor si "Noii Ordini Mondiale".
"Fidel Castro este un om al destinului"
In 1943, discipolii al caror mentor spiritual era parintele iezuit Alberto De Castro semneaza un "pact secret" in acest sens, prin care se angajeaza sa lupte toata viata pentru idealurile lui "Convivio". Este usor de observat ca in spatele hispanismului se ascundea catolicismul, iar in spatele anglo-americanilor religia protestanta, impotriva careia luptau iezuitii, ca serviciu secret al Vaticanului. Fidel Castro absolvea "Belen High School" in 1945. Un alt parinte iezuit al facultatii, Armando Llorente, profesor de spaniola si retorica, a spus cu acea ocazie despre tanar: "Fidel Castro este un om al destinului. In spatele lui se afla mana lui Dumnezeu. El are o misiune de indeplinit, si o va indeplini impotriva oricaror obstacole". Cuvinte profetice, care s-au adeverit in urmatorii 50 de ani din viata lui Fidel Castro.
Care era, oare, acea misiune pe care iezuitii i-au incredintat-o si pentru care l-au format la "Belen High School" si in randurile societatii secrete "Convivio"? Un raspuns la aceasta intrebare ar putea da, probabil, doar Vaticanul. Fidel Castro se inscrie la "Catolic University of Havana", la Facultatea de Drept.
Refugiat in SUA
La 12 octombrie 1948, pe cand mai era inca student la "Havana Catolic University", Fidel Castro se insoara cu Mirtha Diaz Balart, studenta la Filosofie. Alt punct "negru" in ochii KGB-ului, pentru ca atat tatal, cat si fratele Mirthei lucrau in Ministerul de Interne al presedintelui Carlos Prio Socarras (1948-1952). Acest detaliu a ramas secret pana la 17 iulie 1954, cand Fidel Castro se afla deportat pe Insula Pinilor, dupa asediul nereusit asupra garnizoanei Moncada (1953). "Radio Havana" a difuzat un comunicat scurt prin care se dezvaluia ca Mirtha Balart, sotia lui Fidel Castro - cel mai cunoscut "oponent" al regimului Batista - se afla pe statul de plata al Ministerului de Interne, si aceasta de ani de zile. La 21 iulie 1954, cateva zile dupa difuzarea comunicatului, sora lui Fidel Castro - Lidia - l-a vizitat pe Insula Pinilor, confirmandu-i stirea. Ca si cum Fidel nu stia unde lucrau socrul si cumnatul sau! Era oare Mirtha omul de legatura intre Castro si Ministerul de Interne cubanez? In 1948, cand se insoara cu Mirtha Balart, a devenit oare Fidel Castro "oponentul de lux" al regimului? Cateva luni mai tarziu, Castro are un conflict violent cu un individ numit Camaid.
Pentru a evita, chipurile, problemele cu autoritatile cubaneze, Castro si Mirtha se refugiaza pentru un an si jumatate in Statele Unite. Explicatia data este totusi putin probabila, daca tinem seama ca atat tatal, cat si fratele ei lucrau in Ministerul de Interne de la Havana. KGB-ul a fost intrigat in mare masura nu atat de faptul ca Fidel Castro si sotia sa au domiciliat, timp de peste un an, in SUA, ci pentru ca un individ cu temperamentul lui Fidel a disparut total in acest an si jumatate. Nimeni - nici macar prietenii sau rudele cele mai apropiate - nu stie ce a facut in tot acest timp.
"Protejatul" lui William Wieland
Pentru KGB aceasta "disparitie" a lui Fidel in SUA a ridicat mari semne de intrebare. Operatiunile CIA contra URSS se purtau mai ales prin agenti dubli, astfel ca Directoratul 2 din KGB trebuia sa aiba o "harta" precisa a miscarilor "obiectivului". KGB a devenit, de pilda, extrem de iritat cand a descoperit ca Hafizullah Amin - pe care il socotea omul sau la Kabul - rezidase ani de zile, ca student, in Statele Unite, iar serviciul sovietic nu stiuse nimic despre acest capitol.
Tot din aceasta perioada tulbure din viata lui Fidel Castro dateaza si relatiile pe care viitorul "El Lider Maximo" le intretinea cu diplomatul american William A. Wieland. Intr-un document oficial al Congresului SUA din cadrul audierilor privind inceputurile carierei diplomatice ale lui William Wieland ("Comunist Threat" in "US Through the Carribbean", Senate Internal Subcommittee, 86th-87th Congress, Parts 1-2, pag. 736) se arata ca in timpul celui de al doilea razboi mondial diplomatul american William Wieland a rezidat la Havana, sub identitatea Arturo Montenegro. Mai multi apropiati ai lui Castro sustin ca cei doi s-au "imprietenit" inca de pe atunci. Motivele pot fi doua. Cum am aratat, Castro a fost initiat de iezuiti intr-o structura secreta de spionaj, "Convivio", inca din adolescenta. Este, asadar, posibil ca tanarul Castro (17 ani) sa se fi apropiat si "imprietenit" cu William Wieland ca parte a unei misiuni confidentiale incredintate de mentorul sau spiritual, parintele Alberto De Castro. O alta ipoteza pune "prietenia" brusca dintre tanarul Castro si diplomatul american William Wieland (alias Arturo Montenegro) pe seama schimburilor de informatii secrete dintre iezuiti si serviciile de spionaj americane din spatiul caraibian generate de razboi si in care Fidel era, probabil, folosit ca mesager. In 1948 William Wieland (membru in "Council on Foreign Relations") a fost promovat in Departamentul de Stat de nu mai putin de patru ori in doar noua luni, ajungand atasat de presa in Brazilia. Ambasadorul american William Pawley a semnalat la Departamentul de Stat ideile de stanga ale lui William Wieland, care a fost transferat curand in Columbia, ca viceconsul.
In 1948, la Bogota s-a desfasurat o ampla rascoala armata contra Conferintei Ministrilor de Externe din tarile latino-americane, rascoala la care a participat si tanarul Fidel Castro, care avea pe atunci 22 de ani. Raportul Congresului american, "Communist Threat to the US", documenteaza la pag. 725, 756 si 806 asupra activitatilor comune de la Bogota ale lui William Wieland, Fidel Castro, precum si ale altui diplomat american, Roy Rubbotom, asistent al secretarului de stat si sef direct al lui Wieland din perioada aceea.
Dupa 1952 - cand Fidel a devenit "oponentul" regimului Batista - William Wieland a ajuns seful Biroului caraibian din Departamentul de Stat si "protectorul" lui Fidel Castro. Legaturile lui Castro cu Wieland au atras atentia KGB-ului si din alt punct de vedere. Fulgencio Batista s-a refugiat din Cuba la Miami la 1 ianuarie 1959. In mod normal, Statele Unite recunosc un nou guvern din spatiul latino-american dupa o perioada de timp, pentru a observa cum isi indeplineste noul regim obligatiile internationale. De regula, Washingtonul asteapta mai intai recunoasterea noului regim de catre alte state latino-americane.
In cazul regimului Castro a fost insa exact invers. La 7 ianuarie 1959, sase zile dupa refugierea lui Batista la Miami, Statele Unite recunosteau regimul Castro. O zi doar dupa intrarea lui Fidel si a oamenilor sai in Havana! ("Communist Threat", pag. 683). Practic, Guvernul SUA credita guvernul lui Fidel Castro inainte inca de formarea sa.
Statele Unite au oferit Cuba lui Fidel Castro
Raportul din 1961 al lui "Senate Internal Security Subcommittee" - "Communist Threat to the US Through the Carribbean" - include numeroase marturii ale unor membri marcanti ai Guvernului Statelor Unite care au sustinut cu fermitate ideea ca Fidel Castro n-ar fi ajuns niciodata la putere in Cuba fara sprijinul "prietenilor" sai din Departamentul de Stat si fara "ajutorul" CIA.
Intamplator sau nu, "prietenii" lui Fidel Castro de la Departamentul de Stat si CIA erau, in acelasi timp, si membri ai influentei organizatii "Council on Foreign Relations" (Consiliul pentru Relatii Externe), care sustinea diplomatic URSS si statele comuniste. La 24 ianuarie 1962, presedintele John Kennedy era intrebat de Sara McCledon, corespondenta ziarului "New York Times", despre "riscurile privind securitatea Departamentului de Stat" implicate de "cazul William A. Wieland", cel care il ajutase sa ajunga la putere pe Fidel Castro, potrivit marturiilor a cel putin trei ambasadori americani. Kennedy, vadit stingherit de intrebare, a negat ca Wieland ar fi constituit vreun risc pentru securitatea Departamentului de Stat.
Suspiciunile KGB
Totusi, lucrurile nu stateau deloc asa. Suspiciunile KGB-ului erau legate mai ales de atitudinea CIA fata de Fidel Castro. Cunoscutul editorialist Drew Pearson dezvaluia, la 23 mai 1961, ca in mediile diplomatice de la Washington persista zvonul potrivit caruia CIA il ajutase efectiv pe Castro sa ajunga la putere in Cuba.
Primul argument: Fidel primise arme din SUA prin "International Armaments Corporation" (IAC), aceeasi companie care, la ordinul CIA, ii inarmase si pe pucistii din Guatemala in timpul loviturii de stat contra Guvernului de stanga al lui Jacobo Arbenz. Patronul lui IAC era Samuel Cummings, fost ofiter operativ al CIA. Legaturile lui Cummings cu Castro si vanzarile de arme sunt bine documentate de Alexandra Obrenovich in "Who is responsible", New York, Carlton Press, 1962. Printre altele, in carte se afirma ca un ofiter CIA, Robert Chapman, a petrecut timp indelungat in muntii Sierra Maestra cu Fidel si Raul Castro, pe post de consilier pentru lupta de gherila.
Al doilea argument: intre octombrie 1957 si mijlocul lui 1958, CIA l-a finantat in secret pe Fidel cu 50.000 de dolari, subventie trimisa la o banca din Santiago de Cuba. Despre finantarea lui Castro de catre CIA a strans documente reputatul ziarist Tad Szulc, prezentandu-le apoi in cartea "Fidel: A Critical Portrait", New York, Morrow, 1986.
Al treilea argument: campania de presa "pro-Fidel" din Statele Unite, dupa 1957. Astfel, la 24 februarie 1957, "New York Times" publica sub semnatura lui Herbert L. Matthews o serie de trei articole care urmau interviurilor luate in muntii Sierra Maestra lui Fidel Castro si oamenilor sai. Materialul din "New York Times" il descria pe Castro ca pe un "liberal" si un "erou popular" - un fel de Robin Hood al Americii Latine - luptand contra nedreptatilor si coruptiei Puterii. Cele trei articole ale lui Matthews i-au creat, instantaneu, lui Fidel Castro o publicitate internationala.
Cunoscand, insa, legaturile stranse intre "New York Times" si CIA, KGB-ul a tras concluziile sale. Bernstein afirma ca un ofiter CIA i-a dezvaluit ca "New York Times" a oferit "acoperire", intre 1955 si 1966, pentru cel putin zece operativi ai CIA. Acuzatia ca NYT lucreaza pentru CIA a documentat-o si Daniel Schorr in "Clearing the Air", New York, Houghton Miffin, 1977. Articolele lui Matthews din NYT nu au fost, insa, decat inceputul unui formidabil baraj de intoxicare pe tema Fidel Castro. La 4 februarie 1958, revista "Look" publica un amplu interviu cu rebelul cubanez. La 25 februarie 1958, continuand campania de presa in favoarea lui Castro, "New York Times" revine cu un nou interviu, semnat de Homer Bigart. Cateva saptamani mai tarziu, CBS prezinta documentarul intitulat semnificativ "The Story of Cuba's Jungle Fighters" ("Povestea luptatorilor din jungla Cubei").
Pe 27 mai 1958, "Life" publica si ea un interviu ilustrat, reluat de editia in limba spaniola a publicatiei. In fata acestei ofensive din mass-media, opinia publica din Statele Unite ii devine tot mai favorabila lui Fidel si grupului sau. Castro si ai sai apareau americanilor ca niste "luptatori legendari", ai unui popor "oprimat". Astfel, drumul spre putere al lui Castro era deschis.
"Castro nu a castigat nici o batalie militara"
La 30 august 1960 ambasadorul american la Havana, Earl T. Smith, a declarat in fata lui "Senate Internal Security Committee" ca seful sectiei CIA din Ambasada americana la Havana era "pro-Castro", iar nr. 2 al CIA din ambasada a incurajat chiar revolta ofiterilor din marina militara cubaneza contra lui Batista, din septembrie 1957 (Earl T. Smith "The Fourth Floor", New York, Random House, 1962). "Castro nu a castigat nici o batalie militara", a declarat ambasadorul Smith, acuzat ca membrii ambasadei sale l-au ajutat pe Castro sa ajunga la putere. "Faptul ca Statele Unite au incetat sa-l mai sprijine (dupa 1957) pe Batista a avut un efect psihologic devastator in Cuba, asupra armatei si sindicatelor. Actiunile Guvernului Statelor Unite sunt singurele responsabile pentru accesul la putere al lui Castro", a declarat Smith.
In cursul vizitei sale in SUA din aprilie 1959, Castro a beneficiat de o mediatizare pozitiva absolut remarcabila. In aprilie 1959, la New York, a avut loc si un eveniment mai putin mediatizat: la sediul lui "Council on Foreign Relations" (CFR), Fidel a fost invitat sa sustina conferinta "Cuba si Statele Unite". Cum se stie, la conferintele CFR nu se iau notite. Lawrence Shoup si William Minter, in "Imperial Brain Trust", aparuta la New York, Monthly Review Press, relateaza acest moment.
Este interesant ca vizita lui Castro la CFR este unul dintre secretele cel mai bine pastrate ale organizatiei si ale calatoriei lui "El Lider Maximo" in SUA din aprilie 1959.
Un al doilea moment pastrat secret a fost intalnirea avuta cu acelasi prilej de Fidel cu un reprezentant al CIA. Timp de o ora, Castro si reprezentantul CIA au discutat "prieteneste", intr-o spaniola fluenta, iar reprezentantul CIA a descris apoi atitudinea lui Castro drept "receptiva, responsabila si intelegatoare". Subiectele convorbirii au ramas, insa, strict secrete.
"Mein Kampf", carte de capatai
Suspiciunile KGB fata de Fidel Castro au fost alimentate si de eforturile speciale ale CIA de a-l prezenta lumii pe El Lider Maximo drept un "comunist".
Conform informatiilor KGB, Fidel Castro nu a facut parte niciodata din Partidul Comunist Cubanez, si nici din vreo organizatie comunista de front. Castro nu era un "cripto-comunist" nici macar atunci cand - sub monitorizarea CIA - isi oferise serviciile URSS. Mai mult, cercetand trecutul lui Fidel Castro, KGB a descoperit ca El Lider Maximo avea mari apetente fasciste. Dr. Jose Ignatio Rasco - coleg cu Fidel Castro la "Belen High School" - istoriseste ca, in discutiile sale cu Castro, acesta apara intotdeauna teza dupa care Cuba nu avea nevoie de o "democratie", ci de un "bun dictator".
Mario Llerena, lider proeminent al "Miscarii 26 iulie", fondata de Fidel Castro, scrie in cartea "Unsuspected Revolution", in capitolul 5, nota 7, ca apropiatii lui Fidel Castro cunosteau preferinta acestuia pentru "Mein Kampf", de Adolf Hitler.
Lee Lockwood, in "Castro's Cuba, Cuba's Fidel" (New York, Macmillan, 1967, pp. 50, 52 si 55), vorbeste despre acelasi lucru: admiratia lui Fidel pentru fascism si pentru Hitler. Lee Lockwood remarca faptul ca, daca lui Hitler i se spunea "Führer" (conducator), Castro a cerut sa fie numit "El Jefe" (seful suprem) si "El Lider Maximo". Daca Hitler isi numea adversarii "paraziti", Castro ii descria drept "viermi" ("gusanos", in spaniola). Dupa cum rezulta din "Communist Threat to U.S. Through the Carribbean", p. 544, Fidel Castro urmase in aprilie 1948, la Bogota (Columbia), un curs despre "tehnica loviturii de stat".
Uniformele primei militii cubaneze - formata din voluntari de la Universitatea Havana - semanau foarte bine cu uniformele naziste. Insusi Fidel Castro avea o preferinta speciala pentru uniformele militare, pe care le purta exact ca Hitler. Fidel Castro era fascinat de faptul ca GESTAPO-ul lui Hitler era alcatuit - in numar covarsitor - din muncitori germani. Ca si de faptul ca partidul lui Hitler - Partidul National Socialist Muncitoresc German - era cu adevarat un partid de mase. Faptul ca Hitler il aprecia pe Karl Marx, tiradele la adresa capitalismului, ideea ca fiecare om trebuie sa traiasca din munca sa si nu din exploatarea altora sau acuzatiile lui Hitler contra bancilor si sistemului bancar capitalist - erau reluate de Fidel Castro, ca si anumite expresii oratorice. La sfarsitul procesului care a urmat atacului garnizoanei Moncada, ultimele cuvinte ale lui Fidel Castro au fost "Condamnati-ma, nu-mi pasa, Istoria ma va absolvi!" "Istoria ma va absolvi" sunt exact cuvintele lui Hitler la sfarsitul procesului puciului sau din 1923, de la München. KGB a mai remarcat preferintele primelor militii cubaneze pentru parade cu "torte", ca si pentru scandari "Fi-del! Fi-del!" care aminteau de "Zieg-Heil! Zieg-Heil!".
Nazismul si castrismul
Ca si Hitler, Castro isi termina discursurile apoteotic, ridicand tensiunea maselor, spre final si incheind intotdeauna cu un strigat: "Venceremos!" ("Vom invinge!"), pe care il repeta apoi obsesiv, reluat de multimile in delir. Dupa atacul garnizoanei Moncada (1953), comunistii cubanezi au criticat oamenii lui Castro, declarandu-i "pucisti iresponsabili" si "mic-burghezi de bani-gata". Formula aplicata in general de comunisti fascistilor. Asemanarile frapante dintre "nazism" si "castrism" nu au scapat atentiei KGB. Ca si articolul lui Trent Hatter din aprilie 1961, publicat de revista trotkista "The Militant", articol intitulat "Danger signal in Cuba", in care autorul remarca tocmai asemanarile dintre Hitler si Castro. In acelasi sens pledeaza si Adam B. Ulam in "The Rivals", New York, Penguin, 1976, p. 315.
La 2 decembrie 1961, Fidel Castro a tinut un discurs televizat in care a declarat, brusc, ca in sufletul sau el a fost si a ramas un marxist. Pentru KGB, declaratia lui Castro a fost taxata ca parte a "legendei" construite cu migala de CIA. Profesorul Paul Seabury, in "The Rise and Decline of the Cold War" (New York, Basic Books, 1967, p. 68), scrie urmatoarele: "In diferite circumstante ale conflictului international, o miscare cum este cea a lui Castro din Cuba poate sa fie foarte bine cea a unui fascist anti-american. Filosofia lui Castro, a activismului revolutionar si rolul liderului, apar mult mai apropiate de Mussolini decat de Lenin". Daca Fidel Castro ar fi fost "comunist", de ce un ofiter CIA a depus marturie, in comisia din subcomitetul Congresului SUA cum ca exista numeroase probe care contrazic aceasta ipoteza? ("Communist Threat", 86th Congress, 1st Sess., Part 3, noiembrie 5, 1959, pag.162-164).
Legaturile cu cercurile de homosexuali
In perioada studentiei la Catholic University of Havana, Fidel Castro stabilise legaturi cu un grup de homosexuali din Havana, dintre care isi recrutase cei mai apropiati prieteni. Cel mai important dintre ei a fost Alfredo Guevara (nici o legatura cu Che Guevara). Acesta a calatorit cu Fidel Castro in 1948, in Columbia, unde cei doi au luat parte la revolta contra Conferintei Ministrilor de Externe din statele latino-americane. Ulterior, Castro l-a adus pe Alfredo Guevara in guvernul format dupa 1 ianuarie 1959. Fratele lui Fidel Castro - Raul - a fost exmatriculat de la "Belen High School" imediat dupa ce fusese surprins in plin act homosexual.
Printre asediatorii garnizoanei Moncada - ca si printre cei care l-au urmat pe Fidel Castro in muntii Sierra Maestr - erau mai multi homosexuali si lesbiene notorii: Celia Sanchez, Armando Hart, Melba Hernandez sau Jose Martinez Paez care sustineau public ca provin din "masele exploatate". In timp ce KGB a descoperit ca toti apartineau unui mic segment din societatea liberala cubaneza, a homosexualilor, toti erau bogati si vorbeau perfect engleza! Nici unul dintre ei nu a avut, insa, vreo legatura cu Partidul Comunist.
Despre mediul homosexual din jurul lui Castro scrie si Llerena, op. cit, pp. 97-98. In 1960, doi tineri matematicieni americani care lucrau pentru National Security Agency - William H. Martin si Vernon F. Mitchell - s-au refugiat in URSS. Curand, s-a descoperit ca cei doi erau homosexuali. Devenita publica, relatia dintre ei a condus la demiterea directorului de Personal al NSA si a inca 26 de functionari, acuzati de "deviatii sexuale".
KGB a tras concluzia ca accesul la putere al lui Fidel Castro in Cuba a coincis cu existenta unui grup important de homosexuali in Departamentul de Stat si serviciile secrete americane. (Wise si Ross, "Invisible Government").
Debarcarea de pe Playa Giron
Trei luni dupa instalarea Administratiei John Kennedy la Washington, in dimineata zilei de 7 aprilie 1961, 1400 de exilati cubanezi veniti din Miami au debarcat la Playa Giron, in Cuba. In prima faza, debarcarea a fost un succes total. Conform planului aprobat de presedintele John Kennedy, aviatia americana urma sa sustina invazia. In ultimul moment, insa, presedintele Kennedy a anulat participarea foretelor aeriene ale SUA la operatiune. Aviatia militara a lui Fidel Castro a intrat in actiune fara sa intampine vreo rezistenta. Din momentul acela, debarcarea s-a transformat intr-un adevarat dezastru. Circa 1100 de exilati cubanezi au fost luati prizonieri de fortele lui Fidel Castro. Acesta a atribuit victoria poporului cubanez, "strans unit in jurul liderului de la Havana".
Primele comentarii din presa sovietica reflectau consensul general ca banda de "aventurieri" a lui Fidel Castro isi traia ultimele clipe. Dupa esuarea debarcarii, o mica echipa KGB - formata din ofiteri de contrainformatii - a primit ordinul de a ancheta, in secret, cauzele esecului debarcarii. Sovieticii aveau mari suspiciuni, mai ales din momentul in care presedintele Kennedy interzisese participarea aviatiei americane la debarcarea de la Playa Giron.
Descoperirile echipei de ancheta KGB au fost deosebit de interesante. Le rezumam. Desi Eisenhower (in cursul mandatului caruia a fost conceput planul debarcarii) si Kennedy sustineau ca interventia din Cuba nu va fi o alta Guatemala, Fidel Castro a primit asigurari publice - inca din anul 1960 - ca lucrurile nu se vor petrece asa. Mai intai, operatiunea s-a dovedit cel mai prost pastrat secret din istoria militara a SUA (Szulc, Meyer, "The Cuban Invasion", New York, Praeger, 1962, p. 74).
Planul de invazie al CIA a fost pe larg prezentat in presa americana de "New York Times", "Time", agentiile UPI si AP, cu mult inaintea declansarii invaziei. Fidel Castro si maiorul Felix Duque au putut inspecta Playa Giron inca din noiembrie 1960, cu cinci luni inainte de invazie (Peter Wyden, "The Bay of Pigs", New York, Simon&Schuster, 1979, p. 104). Cu o luna inaintea invaziei, profesorul Ronald Hilton - editorul de la Stanford al lui "Hispanic American Report" - s-a ocupat de toate detaliile planului. Cu doua zile inaintea invaziei, doua avioane ale exilatilor au survolat Havana si Santiago de Cuba. Echipa KGB a mai descoperit (Szulc, Meyer, "The Cuban Invasion", p. 117) ca cea mai mare parte a munitiei si echipamentului de comunicatie al exilatilor fusese plasata pe un singur vas, "Houston", care s-a scufundat inca de la inceputul debarcarii, lasand exilatii fara mijloace de comunicare.
Exista si alte "coincidente" nefericite descoperite de KGB - care a considerat intreaga debarcare o "intoxicare" a CIA -, dar un amanunt foarte interesant merita neaparat amintit aici: KGB a descoperit ca, de mai multe ori in 1957, apoi in ianuarie 1958, John Kennedy (catolic ca si Castro) a vizitat, in secret, Cuba.
L-a intalnit oare pe Fidel Castro? Intrebare legitima, pentru ca in "The Strategy of Peace" din 1960, Kennedy a comparat miscarea lui Castro cu Revolutia Americana si l-a declarat pe Fidel Castro un Simon Bolivar contemporan!
Tentativele sovietice de a-l inlocui pe Fidel
Kremlinul a vazut intotdeauna in Fidel Castro un individ alunecos, nedisciplinat, un "aventurier" provenit din mica burghezie, cu ambitii fasciste. In plus, "calul troian" al CIA. Nokita Hrusciov s-a gandit sa-l inlocuiasca cu un "comunist ortodox", in care Kremlinul putea sa aiba incredere. Folosindu-se de ambasadorul URSS la Havana, un experimentat agent KGB - Serghei Mihailovici Kudriavtev - Hrusciov a incercat mai intai o lovitura de stat prin care se urmarea inlocuirea lui Fidel Castro cu comunistul Anibal Escalante.
Castro a descoperit repede complotul pus la cale de Sectia Operatiuni a KGB la inceputul lui 1962, dar a preferat sa mai astepte, ca sa surprinda intreaga ramificatie a intrigii. A actionat apoi discret, cand i-a arestat prin surprindere pe toti complotistii cubanezi, a anihilat elegant reteaua KGB din Cuba si l-a expulzat pe ambasadorul Kudriavtev, sub pretextul amestecului in treburile interne ale Cubei ("New York Times", 5 iunie 1962, p. 3 si Lisa Howard "Castro's ouverture" in "War/Peace Report", septembrie 1983, p.4).
Manevra instalarii rachetelor in Cuba
Pe 30 mai 1962, ambasadorul sovietic Serghei Kudriavtev a fost nevoit sa paraseasca Cuba. Hrusciov a incercat atunci ceva mult mai simplu: sa provoace o invazie americana care sa-l schimbe pe Castro, fara ca sovieticii sa fie cumva implicati. Potrivit "Memoriilor" sale, Hrusciov a avut ingenioasa idee a instalarii de rachete in Cuba in timpul unei vizite in Bulgaria, dupa esecul primului puci de la Havana, intre 14 si 20 mai 1962.
Lui Castro i s-a spus ca rachetele sovietice aveau rolul sa-l "protejeze". Putin probabil, insa, ca aceasta "teorie" sa fi fost acceptata de Fidel, care stia foarte bine ca sovieticii abia incercasera sa-l inlocuiasca cu Escalante.
Prudent, Hrusciov nu a trimis insa in Cuba si "capete nucleare", pentru ca nu dorea, de fapt, un conflict de amploare cu John Kennedy. Conform "mitologiei" serviciilor secrete, John Kennedy ar fi actionat in "criza rachetelor" din Cuba pe baza informatiilor furnizate de colonelul Oleg Penkovsky, ofiter GRU recrutat de CIA. Hrusciov nu a luat insa in calcul ca presedintele Kennedy nu va reactiona imediat la desfasurarea rachetelor din Cuba, iar CIA - prin traditie alarmista - nu s-a lasat de asta data prea impresionata. Cand presiunile din SUA au devenit suficient de puternice, presedintele Kennedy a reactionat decretand celebra "blocada" a Cubei. Hrusciov a inteles ca "gambitul" cubanez devenise un joc prea periculos si ca americanii nu aveau de gand sa debarce in Cuba, ci sa se confrunte cu sovieticii. Asa ca a ordonat retragerea rachetelor sovietice dupa ce obtinuse, in prealabil, retragerea rachetelor americane cu capete nucleare din Turcia. Aspect care nu a fost mediatizat in SUA.
Hrusciov nu a inteles, de fapt, ca presedintele Kennedy stia ceva mai multe decat el despre Fidel Castro. De curand au fost date publicitatii documente referitoare la tratativele secrete de la ONU dintre mesagerii americani si cei cubanezi cu privire la o reglementare diplomatica a divergentelor. Format la scoala de spionaj a iezuitilor, Castro si-a oferit mai intai serviciile CIA. Apoi sovieticilor. Dupa aproape jumatate de secol de conducere a Cubei, Fidel Castro ramane o mare enigma. Cea mai lunga "domnie" din secolele XX si XXI.
Care a fost oare "Misiunea lui Fidel Castro" la care s-a referit, in 1945, preotul iezuit Armando Llorente (Vladimir ALEXE - Fragment din vol. "De la Stalin la Saddam - secrete biografice", in curs de aparitie)
Raul Castro, in depresie
Avand in vedere tacerea prelungita a presedintelui "temporar" al Cubei, Raul Castro, delegat de fratele sau, Fidel Castro (in prezent, spitalizat, in urma unei inteventii chirurgicale), sa asigure interimatul la conducerea tarii, si reticenta mass-media cubaneze, informatiile despre situatia de la Havana parvin din presa internationala si din cercurile diasporei cubaneze. Astfel, cotidianul spaniol El pais informeaza, in numarul de ieri, ca, "in nasteptarea reluarii prerogatoivelor prezidentiale de catre fidel Castro", Cuba este condusa de un grup de sase persoane, supervizat de Raul Castro.
Din aceasta formula colectiva fac parte ministrul de Externe, Felipe Perez Roque, Carlos Lage, cunoscut drept promotor al deschiderii economice in anii '90, comunistii "ortodocsi" Ramon Machado Ventura, Jose Ramon Balaguer si Esteban Lazo, si Francisco Soberon, presedintele Bancii Centrale, sustinator al revenirii la centralismul economic. Toti cei sase sunt membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Cubanez, despre care Raul Castro a declarat recent ca va avea un rol major intr-un eventual proces de succesiune a fratelui sau, precizeaza el Pais. Cotidianul catalan La Vanguardia afirma, incearca, citand surse diplomatice, sa explice motivul absentei lui Raul Castro din viata publica dupa anuntarea imbolnavirii fratelui: presedintele interimar sufera de o depresie, provocata de starea de sanatate a sotiei sale, Vilma Espin.
Bush da lectii de democratie cubanezilor.
Din exil, de la Miami, Florida, Juanita Castro Ruz, sora celor doi presedinti ai Cubei, a apreciat ca preluarea puterii de catre Raul Castro ar putea reprezenta - inclusiv pentru SUA - o oportunitate de care trebuie profitat. "Raul este mai deschis", a declarat Juanita, intr-uninterviu acordat publicatiei iberice El Periodico. Juanita, care a participat, alaturi de Fidel Castro la revolutie, a rupt relatiile cu acesta, cu multi ani in urma, din considerente politice. Ea traieste, din 1964, in Statele Unite, fiind proprietara unei farmacii, in orasul miami. Ea este cea care, cu doua zile in urma, a anuntat ca Fidel Castro a fost transferat de la sectia de terapie intensiva. La Havana, aceasta informatie nu a fost comentata, oficial, la Havana.
Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a cerut poporului cubanez sa depuna eforturi pentru aplicarea reformelor democratice, desi Partidul Comunist de la Havana a promis ca va ramane la guvernare, indiferent daca Fidel Castro va reveni sau nu la carma tarii. "Va vom sustine in efortul de a construi un guvern de tranzitie dedicat democratiei si ii vom avea in vedere pe actualii membri ai regimului cubanez care obstructioneaza aspiratiile poporului spre libertate", a spus Bush, citat de Reuters. Apelul presedintelui Bush deranjeaza insa regimul de la Havana, care a acuzat permanent SUA de ingerinta in afacerile interne ale Cubei. Administratia de la Washington a exclus din start posibilitatea de imbunatatire a relatiilor cu un regim condus de Raul Castro.
Mobilizare 24 de ore din 24
In Miami, unde disidentii cubanezi au cerut o pozitie agresiva a Statelor Unite fata de regimul de la Havana, unii oponenti s-au pronuntandu-se in favoarea unei atitudini mai active. "Pentru prima data in 47 de ani Castro nu mai este la putere. Trebuie sa cerem organizarea de alegeri in Cuba. De ce Statele Unite, Europa si restul lumii nu solicita organizarea de alegeri in urmatoarele 90 de zile?", a intrebat William Sanchez, membru al Miscarii Demo-cratice. Presa de la Havana l-a acuzat pe Bush de sustinerea opozitiei cubaneze, calificata drept "un grup mafiot insetat de sange".
De asemenea, presa cubanezaa a asigurat ca tara isi consolideaza apararea impotriva unei eventuale agresiuni militare americane, in timp ce organizatiile de masa ale populatiei se mobilizeaza pentru a asigura protectia instalatiilor nationale, noteaza Rompres. Coordonatorul national al Comitetelor de Aparare a Revolutiei (CDR), organizatie de masa cubaneza, a facut apel la membrii acestora sa-si intensifice serviciile de garda, 24 de ore din 24, la locurile de munca, exploatari agricole, imprejurimi si comitete de aparare. (Ileana CORNEA)
Articol disponibil la adresa
Postări
Minciuni ordinare
RăspundețiȘtergere