http://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?13733.last
"Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeana. Razimata pe cetatea carpatica si veghind asupra gurilor Dunarii, strajuind aici in numele si interesul intregii Europe din spatele ei - ba, inca si mai departe -, se cheama ca Romania noastra traieste si vorbeste aicea nu numai pentru dansa singura.
Statul nostru este, deci, in atentia estului si vestului, nordului si sudului deopotriva - si in tot timpul. Ea detine, cum s-a spus, cu adevarat o pozitiune-cheie. Iar atentia aceasta a altuia pentru tine poate fi grija si simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi si apetit sau primejdie.
Inseamna, deci, ca, mai mult decat oriunde aiurea, veghea in astfel de puncte trebuie sa fie mereu treaza (veghea ta, a celuia acolo asezat). Ideea de hotar, de putere si apetit economic international, de autarhie si independenta, trebuie purtata acolo mereu in constiinte, ca o obsesie.
Suntem, prin pozitia noastra pe glob, dar si prin ce poarta fata si ascund maruntaiele pamantului nostru, ca o stana carpatica la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie sa aiba ghioaga buna toti si... sa doarma cat mai putin. Se intelege, deci: un Stat cu o astfel de situatie, in care te urmeaza in tot locul vanturile, valurile, dator este, el cel dintai, sa cunoasca aceasta situatie, sa-si dea seama de toate, bune si rele, cate se ascund intr-insa.
Toti membrii acestui Stat, si in primul rand patura lui conducatoare, trebuie sa-si aiba gandul mereu atintit la ele"(Ghe. I. Bratianu din cuvant inainte la "Geolpolitica si geoistorie. Revista romana pentru sud-estul european", anul I, nr.1, sept.-nov. 1941.)"
-Poporul este una, cu calauzi, dar fara stapani, puterea lui salasluind in multimi, care duc peste vreme cugetul si cunoasterea. Am crezut in stapani, adica in ceea ce trece; oropsind, cu neghiobia puterii de o clipa, ceea ce vesniceste si este vesnic tocmai prin puterea de a indura puterea. Prin intelepciunea de a o lasa sa treaca."
"Aceasta stranie metamorfoza a Timpului care incremeneste in sine, continand istoria nu ca pe o succesiune, ca o curgere fir pe fir; ci ca un tot atoate cuprinzator in care el vede congregatia V.E.I.I. a Iglisiei, dincolo de cabala, ca o forta spirituala a Rasaritului in lupta lui de a-si pastra fiinta interioara, impotriva geometriei aspre a legiunilor romane si mai tarziu, impotriva celor ce s-au numit de la sine urmasii apostolului tradator Petru."(Radu Theodoru, Vulturul, 1973, Ed. Militara)
Care e sufletul cu care avem noi a lucra? Desigur, înainte de toate sufletul taranului daco-roman. Care sunt însa potentele acestui suflet?
Exista o selectie naturala a inteligentelor nationale pe baza luptei de adaptare pe care popoarele trebuie s-o dea spre a birui dificultatile ridicate în calea lor de natura ori de om.
Mintea se ascute din generatie în generatie în directia biruirii cât mai usoare a acelor obstacole. La popoarele prea chinuite de adversitatile istorice - cazul poporului nostru, martirizat de toate liftele pamântului - se formeaza un fel de carapace spirituala, în care sufletul se refugiaza spre a se pastra intact.
Observatorul superficial vede numai carapacea pietroasa si inerta - în specie: fatalismul, insensibilitatea la nevoile unei vieti mai omenesti, traditionalismul, neîncrederea fata de orice om sau lucru nou, asprimea si necioplirea în diferite manifestari individual-sociale.
Dar observatorul rabdator, care sta si asteapta sa iasa din scoica colturoasa adevaratul organism, adapostit înauntru, are bucuria de a vedea o fiinta foarte fin si complicat, foarte delicat construita, cu nenumarate organe de aperceptie variata si puternica a lumii, total nebanuite, numai dupa aspectul crustei de piatra.
Fatalismului cosmic îi corespunde splendida etica optimista, pagâno-crestina, care da celui nedreptatit siguranta ca rautatea nu va ramâne nepedepsita si ca deci el poate astepta cu resemnare filozofica aceasta pedeapsa imanenta a nedreptatii.
Insensibilitatii la greutatile si trivialitatile vietii materiale îi corespunde entuziasta dorinta de a se face frumos macar la zilele mari, care creste înclinarile sale pentru arta de toate felurile.
Traditionalismului taranesc îi corespunde o curiozitate extraordinar de multilaterala, chiar pentru lucrurile total straine de experienta lui principiara. Neîncrederii fata de orice e nou îi corespunde dorinta de a afla taina acelei noutati, spre a o supune: de unde, un spirit de observatie si de critica exceptional de ascutit, întrecând adesea cu mult pe cel al omului cult, deprins cu formulele luate de-a gata din carti.
Asprimii în maniere îi corespunde un simt de masura si cuviinta sufleteasca, cu atât mai puternic, cu cât el nu se poate manifesta extern, decât cu totul stângaci.
Copilul taranului e aruncat în lupta vietii, înca de când e mai mic decât caciula de pe capul lui taica-sau. El trebuie sa învete singur a iesi din încurcatura. Iar scoala de agerime practica a trupului si sufletului îi e completata de lupta - nu cautata de cine vrea, ci impusa tuturora - pentru întâietatea ori distinctia spirituala, extraordinar de pretuita în societatea taraneasca.
Agerimea mintii îi e pusa la încercare fiecaruia în orice clipa, nu numai de un intres imediat si utilitar, dar mai mult înca de placerea, pur estetica, pe care taranul o are de a vedea scânteind un cap superior.
Iuteala aperceperii, vioiciunea reflexiei, justetea judecatii, promptitudinea respingerii argumentului contrar, stapânirea de sine în focul luptei de inteligenta, cavalerismul condamnarii imediate a mijloacelor laturalnice ori brutale de întrecere, toata aceasta minunata autoeducatie ce si-o da societatea taraneasca, scânteietoare de verva, de bucurie a vietii, încordata ca o struna continuu vibrând muzical, de sinceritate aproape antic de consecventa, de cavalerism cu un cod foarte complicat, - e o realitate pe care clasa suprapusa - în mare parte de alt neam decât poporul nostru - n-a cunoscut-o si deci n-a avut-o în vedere la organizarea culturii sociale a natiunii.
(Vasile Pârvan, "Datoria vietii noastre", 1919)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu